Mesajul Premierului Dacian Cioloș cu ocazia Zilei Naționale a României

7356665-mediafax_foto-codrin_prisecaruSe spune despre 1 decembrie 1918 că a fost un miracol al istoriei. Și, într-adevăr, consfințirea Marii Uniri, a României moderne, putem să spunem că a fost un miracol al istoriei, însă în spatele miracolului se află oameni în primul rând, oameni care au știut să viseze, care au știut să pună în aplicare acest ideal cu consecvență, cu stăruință.

Mă gândesc la personalități politice, la oameni de cultură, la oameni care pur și simplu au crezut în acest ideal și și l-au asumat de la o generație la cealaltă. Și acest lucru a fost posibil atunci, în 1918, pentru că am avut calitate în educație, valoare în cultură, a fost posibil datorită curajului armatei române, a fost posibil pentru că am avut oameni politici inspirați. Și în felul acesta a putut să înceapă acest vis al României moderne, al României întregi.

Astăzi, la 98 de ani de la acel moment, la doar 2 ani înainte de centenarul Marii Uniri, suntem în fața unei provocări care să ne permită să desăvârșim acest proiect al României moderne. Și acest lucru este posibil asumându-ne un proiect de țară împreună, dincolo de diferența de viziune, dincolo de chestiunile cotidiene pe care le mai avem de rezolvat, acest vis și această viziune asupra a ceea ce vrem de la România modernă, de la România viitorului ne poate ajuta să găsim în noi forța coerenței, forța coeziunii în a susține un proiect de țară. Suntem într-un moment în care prin alegerile pe care le vom face, prin stăruința și consecvența cu care vom fi capabili să ducem un proiect la bun sfârșit, de acestea va depinde viitorul României. Și putem, sunt convins că putem să ni-l asumăm împreună.

La mulți ani, România! La mulți ani, români, oriunde v-ați afla! La mulți ani, tuturor celor care trăiesc în România!

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X