By, by, Dragnea! Te-am pupat pe portofoliu!

800x600_1261412560_gelu_irimia

de Gelu Irimia

 

Iliescu, Năstase, Ponta, Dragnea! Geoană nu se pune la socoteală că el a a apărut din start pe post de stea căzătoare. Cât despre ceilalți patru apostoli ai noii orânduiri pesedenoide românești, numai de bine. Toți sunt oameni de bine așa cum erau cei din 89 care apărau televiziunea română pentru ca discursurile lui Iliescu să se vadă și să se audă clar și răspicat către națiune. Eram fascinați pe atunci. Unora le-a trecut fascinația, dar, alții, însă, mult mai mulți au rămas cu acea expresie întipărită de uimire, cu acea gură căscată care înghite  toate porcăriile livrate regulamentar, cu porția și, uneori, cu supradoze de șoc de  clasa conducătoare apostolică. Așa se explică cum un partid, predat de la o generație de infractori la alta, continuă să domine scena politică din România.

Când PSD a câștigat alegerile, mi-am amintit de ce am plecat din România. Acum când am văzut și papițoii din noul Guvern m-am felicitat, încă o dată, pentru a doua cea mai înțeleaptă alegere din viața mea. Prima a fost nevasta!

Eu nu-i cunosc personal pe domnii și doamnele din Guvern, dar am înțeles că sunt cu toții niște oameni de bine. Și chiar n-am înțeles de unde atâta ură și înverșunare în rândul ziariștilor români. Că-s marionete, că-s valeții lui Dragnea, etc! Păi, ce vă așteptați dragilor? Să câștige Dragnea alegerile și apoi să doneze puterea precum o mobilă dată la săraci pentru că nu-ți mai încape în casă? De unde atâta surprindere și indignare? Nu vreau să fiu obscen, ci doar să mă înțeleagă toată lumea. Faza cu Dragnea e simplă. Când mănânci fasole e de așteptat să tragi bășini. Când votezi PSD, e de așteptat un guvern de bășinoși.

Oricum, pe Dragnea îl doare în cot de părerile ziariștilor, de părerile feisbuciștilor pentru că el știe și a demonstrat că alegerile nu se câștigă cu oamenii informați, ci cu fraierii. Și tot el și iluștrii predecesori au avut grijă ca în România să domine fraierimea. Ce sens are să investești în școli la țară, să investești în salariile profesorilor și învățătorilor? Dă-i dracului! Un ajutor social și zece crâșme în sat fac mai mult bine societății civile. Așa se creează și se educă viitorii votanți!

Nu am informații foarte exacte, dar pot bănui, prin natura și circumstanțele în care a fost avortat acest nou guvern, că va fi unul de un real succes. Va împărți bani cu nemiluita și exact, în patru ani, dacă printr-o mare minune va rezista atât timp, va preda o țară ștearsă și uscată precum musteața lui Dragnea.

Și încă sunt unii care se mai miră că românii părăsesc această țară frumoasă și minunată, această Grădină a Maicii Domnului, cum îi place să spună noului ministru delegat la Departamentul Afaceri Europene, Ana Birchall. Noi, românii din UK ar trebui să fim mândri de această ministresă pentru că e căsătorită cu un englez și e o mare, mare patrioată! Doar că trebuie să înțeleagă faptul că această Grădină a Maicii Domnului riscă să devină un rai adevărat, adică acel tărâm mirific locuit de doar doi oameni. Restul va fi constituit din nucleul dur al PSD!

La Mulți Ani!

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X