Protestele din România au atras atenţia întregului mapamond şi au pus pe jar Parlamentul European. Astăzi, oficialii europeni au iniţiat o dezbatere  pe această temă şi le-au atras atenţia guvernanţilor români că OUG privind graţierea şi amnistia reprezintă un pas înapoi în lupta împotriva corupţiei. Europarlamentarii români au luat, pe rând, cuvântul în plenul Parlamentului European exprimându-şi opiniile în funcţie de partidul şi alianţele politice din care fac parte. Londonezul vă prezintă discursul europarlamentarului român, fost ministru al justiţiei, Monica Macovei.

“Acum două nopți, Guvernul socialist din România a modificat prin ordonanță de urgență Codul penal și Codul de procedură penală. Modificările aduse Codului penal și de procedură penală au fost publicate în jurul orei 1.00 noaptea în Monitorul Oficial. Știți care sunt titlurile din presa românească? Acest Guvern este numit ‘Guvern de hoți’, ‘mafia instalată la Guvern’, ‘Guvern de grup de crimă organizată’, ‘Guvern de bandiți’. Sigur, pentru că au acționat noaptea, pe neașteptate, fără să anunțe pe nimeni, fără să fie pe ordinea de zi.

Și au modificat Codul penal și de procedură penală ca să se scape pe ei, ca să scape, în primul rând, președintele Partidului socialist din România, domnul Dragnea, care mai are o condamnare de 2 ani de zile pentru fraudă electorală și care risca încă una acum, dar a scăpat de dosar. Pentru că, prin această ordonanță de urgență — asta era urgența—, Dragnea, președintele Partidului socialist din România, nu mai poate fi judecat în al doilea dosar, pentru că și-a abrogat această infracțiune. Nu mai există.

Să modifici abuzul în serviciu, abuzul de putere — care există în toate țările din lumea asta—, în urma căruia scapă foarte mulți politicieni, foarte mulți din administrație, foarte mulți din Partidul socialist și ALDE, care sunt împreună la guvernare. Știți că e lumea în stradă? Acum o săptămână erau 100.000 de oameni în București, duminică, tocmai ca să prevină adoptarea.

Peste noapte, ca bandiții, au adoptat această ordonanță de urgență. și aseară au fost pe stradă, în București, circa 200.000 de oameni și alți 200.000 de oameni, cel puțin, în toată țara. Aproape jumătate de milion de oameni au ieșit în stradă. și o să iasă în fiecare zi în stradă.

Singurul lucru pe care Parlamentul European poate să-l facă — și trebuie să-l facă — și Comisia Europeană este să ceară ca, până pe 9 februarie, când intră în vigoare modificările la Codul penal, acestui Guvern să revoce, tot prin OUG, acea ordonanță de urgență care a modificat Codul penal. Atât. Nicio misiune (propunerea grupului S&D din Parlamentul European, n.n.). Ce să verificați în misiune? După ce s-a întâmplat și când nimic nu se mai poate întoarce?

Acum duceți-vă, mâine, în misiune dacă vreți. Duceți-vă lângă oameni, fiți lângă poporul român, Lângă poporul român, și nu lângă hoți!

Și aș mai spune ceva: tocmai s-a anunțat ieri că vineri urmează o nouă lovitură — vor să desființeze DNA. Vor să nu mai fie anchetați. Duceți-vă în România, dar mâine, nu după 9 februarie, când intră în vigoare modificările la Codul penal, dacă chiar sunteți corecți și alături de România și de români”, a spus Monica Macovei astăzi, în plenul Parlamentului European.

 

Peste 300.000 de oameni din toată ţara şi câteva sute din străinătate, au ieşit aseară în stradă să protesteze împotriva OUG privind graţierea şi amnistia. Pentru a vedea firul evenimentelor, daţi click aici:

Diaspora, solidară: NU graţierii şi amnistiei! Românii din Londra şi Leeds ies în stradă! Londonezul te ţine la curent cu ce se petrece în ţară!

Comments

comments

2 Comments

  1. Pingback: Europarlamentarii PSD, adepţi ai teoriei conspiraţiei: mişcările de stradă, coordonate de interese oculte – Londonezul

  2. Pingback: A treia zi de proteste în România! Liviu Dragnea şi premierul Grindeanu le-au transmis manifestanţilor un mesaj clar: NU renunţăm la ordonanţă! – Londonezul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*