Camera Comunelor va decide daca va aproba amendamentul lorzilor în ceea ce priveşte garantarea drepturilor cetăţenilor europeni care trăiesc în UK

Garantarea drepturilor cetăţenilor europeni care trăiesc în Marea Britanie este o chestiune care ţine de moralitate, sunt de părere cei mai mulţi dintre reprezentanţii Camerei Lorzilor. Cetăţenii europeni din regat nu pot fi folosiţi ca monedă de schimb, susţin lorzii, care au aprobat, miercuri, un amendament la proiectul de lege pentru Brexit, prin care, guvernului May, i se cere ca, în primele trei luni de la începerea negocierilor pentru Brexit, să vină cu propuneri pentru garantarea drepturilor cetăţenilor europeni care trăiesc în Marea Britanie.

Camera Comunelor, unde merge spre aprobare amendamentul lorzilor, are posibilitatea să-l respingă, fiindcă, aici, reprezentanţii Partidului Conservator, din care face parte premierul Theresa May, sunt majoritari. Conservatorii s-au declarat dezamăgiţi că lorzii au găsit de cuviinţă să adauge un amendament la proiectul de lege pentru Brexit, pe care Camera Comunelor îl aprobase, anterior, fără intervenţii.

Lorzii i-au îndemnat pe colegii din Camera Comunelor să aprobe amendamentul. După acest pas,  proiectul de lege pentru Brexit se va întoarce, împreună cu amendamentul, pentru aprobarea finală, în Camera Lorzilor, urmând ca, după aceea, să fie promulgat şi să se intre sub incidenţa Articolului 50.

Dacă cele două camere nu se pun de acord în privinţa amendamentului, intrarea în vigoare a articolului 50 şi startul negocierilor penrtru Brexit vor fi întârziate, lucru pe care nu-l doreşte nimeni, cu atât mai puţin guvernul, care, prin vocea premierului Theresa May a declarat că doreşte ca începerea negocierilor să aibă loc cât mai repede. Şi aşa, titrează prea britanică, amendamentul lorzilor a întârziat invocarea Articolului 50 cu aproximativ o săptămână. Totuşi, aprobarea lui  nu este un fapt garantat, câtă vreme, susţine presa britanică, în Camera Comunelor sunt câţiva “rebeli”.

Demersul  lorzilor a pus o presiune publică uriaşă pe guvern. Cetăţenii europeni din regat declară că trăiesc într-un continuu stres, fiindcă nu ştiu ce se va întâmpla cu viaţa lor şi se simt umiliţi, considerând că guvernul britanic îi tratează ca pe o marfă de schimb.

BBC a realizat un reportaj în care o mamă, cetăţean European, povesteşte cum băieţelul ei s-a speriat că poliţiştii care veniseră să o întrebe ceva, de fapt, voiau să-i ia mama şi să o ducă în ţara ei!

De cealaltă parte, britanicii din Europa acuză guvernul din regat că nu se interesează de soarta lor! Demersurile organizaţiilor care îi reprezintă pe cetăţenii britanici din UE au rămas fără răspuns din partea autorităţilor.

Baroana Angela Smith spune că oamenii nu trebuie folosiţi ca monede de schimb, în negocierile pentru Brexit

“Nu folosim fiinţele umane ca monede de schimb, în speranţa că vom obţine o afacere bună în această chestiune (a negocierilor pentru Brexit, n.r.)”, a declarat, pentru BBC, baroana Angela Smith, din partidul laburist. În opinia baroanei, la momentul actual, cetăţenii europeni din regat şi familiile acestora sunt puşi într-o postură extrem de dificilă, fiindcă vieţile lor sunt pur şi simplu în suspensie. Prin urmare, garantarea drepturilor acestora este un caz moral, legal şi pragmatic. http://www.bbc.co.uk/news/uk-politics-39134907

Amendamentul i-a transformat pe cetăţenii britanici din UE, în monede de schimb

Lorzii care au votat împotrivă sunt de părere că amendamentul îi transformă pe cetăţenii britanici care trăiesc în statele membre UE, în monede de schimb. Lordul Strathclyde este de părere că acest amendament nu-şi avea sensul, câtă vreme premierul britanic Theresa May a declarat, în repetate rânduri, că, odată cu invocarea articolului 50, chestiunea clarificării drepturilor europenilor din regat şi a britanicilor din UE, este o prioritate pentru guvern.

Altfel spus, lorzii ar fi trebuit să aibă încredere în cuvântul premierului. Totuşi, declaraţiile pe care May le-a făcut în această privinţă, de la anunţarea rezultatelor referendumului şi până în prezent,  nu au fost suficiente pentru cei mai mulţi dintre lorzi, care au considerat că premierul se exprimă evaziv şi că, de fapt, nu  se intenţionează adoptarea unei măsuri concrete în privinţa drepturilor europenilor din UK, aşteptându-se începerea negocierilor, unde drepturile europenilor din regat se vor da la schimb pentru cele ale britanicilor din UE.

Lordul Strathclyde nu este de acord cu amendamentul şi spune că, prin acest demers, lorzii i-au transformat în monedă de schimb pe cetăţenii britanici care trăiesc în UE

“Aprobând acest amendament, de fapt, i-am transformat pe cetăţenii britanici care locuiesc în UE, în monede de schimb şi cred că este o gândire greşită din partea opoziţiei din Camera Lorzilor. Mult mai bine ar fi fost ca guvernul să fie lăsat să negocieze asta. Guvernanţii au fost clari, că vor să protejeze drepturile cetăţenilor europeni care trăiesc şi locuiesc în UK, dar ar trebui ca noi să aşteptăm aceleaşi drepturi şi garanţii pentru cetăţenii britanici care trăiesc în UE”, a declarat lordul Strathclyde.

http://www.bbc.co.uk/news/uk-politics-39136739?intlink_from_url=http://www.bbc.co.uk/news/topics/f94293fd-ff83-400e-8b

Europenii din regat, stresaţi şi umiliţi

BBC a realizat un reportaj în care trei cetăţeni europeni, din state diferite, care şi-au făcut o viaţă în Marea Britanie, povestesc cum, de la referendum, trăiesc un coşmar.

Aurelia Cave, Franţa: “Nu înţeleg această respingere. Sotul meu este britanic, copiii mei sunt britanici. Niciodată nu am cerut nimic de la ei. Am vrut doar acest card, pentru liniştea mea, şi simt că am fost tratată foarte nedrept”, povesteşte Aurelia, cetăţean francez, a cărei aplicaţie pentru rezidenţă a fost respinsă pentru a treia oară! Când doi poliţişti au venit să o întrebe despre un eveniment petrecut în vecinătate, fiul ei cel mic s-a gândit la e e mai rău. “Lorenzo s-a poziţionat în faţa mea, spunându-le: nu-mi veţi lua mama! Nu-mi veţi lua mama! El a crezut că vin să mă ia pe mine”.

Sabine, Germania, spune pentru BBC: “Nu mi-am imaginat niciodată că aş fi putut sfârşi ca un cetăţean de mâna a doua, că drepturile mele vor fi puse la îndoială. Asta mă face tristă, dezamăgită, furioasă şi puţin neajutorată, deşi încerc să fac ceva în această privinţă. Am nopţi în care stau trează fiindcă mă gândesc la viitorul meu”.

Joan, Spania: “paşaportul spune că sunt spaniol, dar inima îmi spune că sunt britanic. În ultimele opt luni am simţit că viaţa mea a fost pusă în aşteptare, de acea nehotărâre a guvernului de a ne garanta dreptul să rămânem. Simt că ei mi-au luat dreptul la exprimare, pentru că nu  mi-au dat voie să votez la referendum, mi-au hotărât viitorul, fără mine, ceea ce ma face să fiu puţin furios pe guvern”.

https://www.facebook.com/bbcnewsnight/?fref=ts

https://www.youtube.com/watch?v=JLZe0EsiRBY

Britanici în stradă, în Germania (foto: The Guardian)

Britanicii din Europa: suntem ignoraţi

O coaliţie formată din 12 grupuri reprezentând un număr de 32.000 de cetăţeni britanici care trăiesc în diverse state membre UE, a declarat pentru The Guardian că guvernul May nu a luat legătura cu niciunul dintre membri, în ciuda numeroaselor demersuri oficiale care au fost făcute în problema asigurării drepturilor cetăţenilor britanici în UE. “Au spus că nu au primit niciun răspuns la scrisoarea adresată secretarului pentru Brexit David David, în data de 3 februarie”, spune The Guardian.

“În opt luni de la referendum, nimeni din cadrul Departamentului pentru Ieşirea din Uniunea Europeană nu a luat legătura cu Expact Citizen Rights in EU (ECREU), acum, probabil, cea mai mare organizaţie de acest fel din Europa. De asemenea, facem parte dintr-o coaliţie de 12 grupuri similar în UE şi niciunul nu a fost consultat”, a spus Dave Spokes, unul dintre fondatorii ECREU.

https://www.theguardian.com/politics/2017/mar/03/government-accused-ignoring-britons-expat-rights-europe-brexit

 

Un articol marca Londonezul.co.uk
Autor: Mirela Irimia

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*