Pe jurnaliștii britanici îi doare-n cot de vizita prințului Charles în România! Nu știu nici câte proprietăți deține în țara noastră!

Prințul Charles în România

Prințul Charles al Marii Britanii vine în România de ani buni, dar jurnaliștii britanici nu știu nici acum câte proprietăți deține în țara noastră! Aceștia au preluat o știre despre ultima vizită a prințului și au publicat-o ca atare. ”El deține două proprietăți în regiunea de nord-vest a Transilvaniei, pe care le vizitează anual”, transmite Associated Press. De fapt, prințul Charles deține în țara noastră, conform informațiilor din mass-media românească, nu mai puțin de 10 proprietăți.

Recenta vizită a prințului Charles în România, distincția de ”doctor honoris causa” care i-a fost acordată de Universitatea Babeș-Bolyai, cât și discursul emoționant al moștenitorului coroanei, început de prinț în limba română, despre frumusețile și potențialul țării noastre, nu au produs nicio impresie asupra jurnaliștilor de la cele mai importante cotidiane britanice, care nu au publicat nimic în legătură cu aceste evenimente.

Ziarele în care au apărut, totuși, informații, în mare parte, publicații de provincie, nu au redat niciun cuvânt din discursul prințului Charles, care a lăudat frumusețile României, și s-au mulțumit să publice o banală știre, care nu are mai mult de cinci fraze.

Aceasta este încă o dovadă a faptului că presa britanică trece la capitolul ”diverse” aspectele pozitive referitoare la România, chiar dacă  sunt promovate de cei mai înalți oameni de stat ,care fac parte din familia regală,, și este centrată doar pe promovarea celor negative, care își găsesc imediat loc pe primele pagini ale celor mai importante ziare din regat.

Singurul ”loc„ din Marea Britanie care tratează cu seriozitate vizita prințului Charles în țara noastră și redă integral discursul acestuia, este site-ul guvernului.

https://www.princeofwales.gov.uk/news-and-diary/12806/speech

Prințul Charles în România

Vă prezentăm, mai jos, integral, știrea difuzată de fluxul Associated Press, care a fost preluată în special de ziare britanice de provincie si care prezin ta informatii eronate despre numarul proprietatilor pe care printul Charles le detine in tara noastra. Giganții presei scrise britanice – The Guardian,  The Independent, The Telegraph etc nu au redat un cuvânt despre evenimentele din România, care l-au avut ca protagonist pe moștenitorul coroanei britanice.

”Prințul de Wales a primit o diplomă de onoare pentru devotamentul său pentru România, la începutul unei vizite private în țara est-europeană, spune o universitate din Transilvania.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Ioan Aurel Popa, i-a acordat distincția de ”doctor honoris causa” Prințului, luni, pentru rolul său de ”veritabil protector al Transilvaniei și României.

Charles, care este îndrăgostit de România, le-a spus studenților și profesorilor participanți la ceremonie că a fost atras de dealurile, pădurea și pământul fertil” pe care le-a găsit în Transilvania în urmă cu 20 de ani.

El deține două proprietăți în nord-vestul Transilvaniei, pe care le vizitează anual. – He owns two properties in the northwest Transylvania region which he visits yearly.

În martie, el a efectuat o vizită oficială de trei zile în România, în numele guvernului britanic”.

Dacă vrei să fii informat, urmărește Londonezul pe facebook!

Am regăsit această știre aici:

http://www.independent.ie/world-news/charles-receives-honorary-degree-in-transylvania-35768579.html

http://www.hampshirechronicle.co.uk/news/national/15316092.Charles_receives_honorary_degree_in_Transylvania/

http://www.irvinetimes.com/news/15316092.Charles_receives_honorary_degree_in_Transylvania/#comments-anchor

http://www.dailymail.co.uk/wires/ap/article-4553168/Prince-Charles-receives-honorary-degree-Transylvania.html

Printul Charles în România

Iată cum este prezentat  evenimentul de la Universitatea Babeș – Bolyai, in presa romaneasca, respectiv în ziarul Gândul.

http://www.gandul.info/stiri/printul-charles-mesajul-in-limba-romana-cu-care-a-uimit-pe-toata-lumea-video-16393088

Redăm o parte din articolul din ziarul Gândul, care cuprinde pasaje din discursul emoționant al prințului Charles al Marii Britanii

Printul Charles a primit titlul de ”doctor honoris causa” din partea prestigioasei universități române Babeș Bolyai

Prinţul Charles a vorbit în limba română la începutul discursului său de la ceremonia prin care i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al UBB, spunând că este ”profund mişcat şi foarte recunoscător” pentru deosebita onoare pe care i-a făcut-o universitatea clujeană.

“Am fost întrebat adesea ce mă aduce atât de des în România, ce anume face ca acest loc să fie atât de special? Răspunsul e, pentru mine, foarte simplu: voi, prietenii mei români; patrimoniul vostru cultural şi natural, tradiţiile voastre, dar şi capacitatea voastră de inovare şi schimbare. Tot ceea ce reprezentaţi voi după secole întregi de istorie – identitatea voastră şi întregul vostru potenţial. Toată energia pe care o puteţi pune în mişcare pentru a schimba ceva. Acestea sunt lucrurile care vă fac cu adevărat speciali în întreaga lume”, a spus Prinţul de Wales.

Ceremonia de acordare a titlului de ”doctor honoris causa” prințului Charles al Marii Britanii

Acesta a subliniat că, încă de la prima sa vizită din România, în urmă cu 20 de ani, a fost impresionat de Transilvania, regiune care şi-a păstrat tradiţiile de sute de ani.

”Am învăţat să apreciez aceste peisaje şi comunităţile de aici din ce în ce mai mult. Este rar şi poate unic în Europa cum s-au conservat peisajele de aici, dar şi specii de fluturi şi animale. Aici, oamenii trăiesc în armonie cu natura”, a spus Prinţul Charles.

Acesta a lăudat fermierii din Transilvania şi produsele ecologice din regiune.

”Arhitectura voastră, frumoasele voastre ferme, biodiversitatea, mozaicul de locuitori, diversitatea comunităţilor şi tradiţiilor, în Transilvania şi România, toate acestea, împreună, sunt o comoară, comoara voastră către lume. Brandul dumneavostră ca ţară este legat de valorile şi tradiţiile autentice, de gustul produselor alimentare, de biodiversitatea unică şi de peisaje şi, de asemenea, de capacitatea de inovare. Acestea vă fac speciali, de aceea mă întorc întotdeauna în România şi de aceea o parte din sufletul meu este întotdeauna aici”, a afirmat Prinţul Charles.

La ieşirea din clădirea UBB, Prinţul Charles a vorbit cu mai multe persoane care îl aşteptau şi a dat mâna cu ele.

La ceremonie au asistat, printre alţii, primarul Emil Boc, prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan, ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, Mile Lajos, fostul preşedinte al Academiei Române, Ionel Haiduc, fostul negociator şef al României cu UE, Vasile Puşcaş, mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.

 

Activitatea prințului Charles în România – câte proprietăți deține și ce fundații patronează

Conform presei din România, prințul Charles deține în țara noastră cel puţin zece proprietăţi, personal sau prin intermediul Fundaţiei „Mihai Eminescu Trust”, pe care o patronează. Între proprietăţile menţionate se află Conacul Apafi din localitatea Mălâncrav, judeţul Sibiu, o locuinţă în Viscri (judeţul Braşov), patru în Valea Zălanului (judeţul Covasna) şi alte patru în satul Breb din judeţul Maramureş.

Prințul și-a deschis locuințele pentru turiști.

Cea mai cunoscută proprietate este casa din Viscri, pentru că Prinţul Charles a ajutat comunitatea din acestă localitate să se dezvolte în special pe zona agroturismului.

Astfel, prin fundaţia sa s-a făcut publicitate satului, iar turişti din toată Europa au venit să vadă locul unde Charles şi-a cumpărat casă. Astfel, turiştii vin și se plimbă prin sat bătând din poartă în poartă pentru a întreba localnicii ce au gătit în ziua respectivă. Acolo unde le sună bine felul de mâncare, se tocmesc la preţ, apoi vin să mănânce împreună cu familia respectivă când este gata masa.

În 2016, Prințul Charles a petrecut cea mai mare parte a vizitei sale în Transilvania la Viscri unde a inaugurat centrul de pregătire meșteșugărească — ‘The Prince of Wales’s Training Centre’ — cu ocazia primei aniversări a fundației sale, Fundația Prințul de Wales.

Printul Charles in Romania

Centrul de formare găzduieşte în prezent primul curs de ţesături tradiţionale, pentru ucenici din Bucovina, Maramureş, Bucureşti şi Transilvania. ”Am spus anul trecut că există un potenţial mare în zonă în ceea ce priveşte meşteşugurile, iar acum peste 150 de români vor urma cursurile gratuite de aici”, a spus Prințul Charles.

Lansată pe data de 2 iunie anul trecut, Fundaţia Prinţul de Wales este o organizaţie caritabilă ce sprijină conservarea patrimoniului arhitectural, agricultura şi dezvoltarea durabilă în România. Principalul obiectiv al organizaţiei este dezvoltarea aptitudinilor profesionale în comunităţile rurale pentru a ajuta localnicii să îşi găsească mai uşor un loc de muncă, titrază presa din România.

Dacă vrei să fii informat, urmărește Londonezul pe facebook!

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X