Negociatorul-șef al UE Michel Banrier (stânga) și ministrul pentru Brexit David Davis (foto: Reuters)

Negocierile pentru Brexit vor începe luni, anunță oficialii UK și  UE. Anunțul a fost făcut de ministrul britanic pentru Brexit David Davis și de negociatorul din partea UE Michel Barnier și vine în urma discuțiilor preliminare dintre oficiali, care au avut loc la Bruxelles. De asemenea, s-a anunțat că Discursul Reginei va fi ținut miercuri.

Aunuțul vine ca urmare a insistențelor reprezentanților UE, care au cerut ca negocierile să înceapă conform planului, adică pe data de 19 iunie. ”Nu pot negocia cu mine însumi”, a spus negociatorul-șef din partea UE, Michel Barnier.

Începerea negocierilor a fost la un pas să fie amânată din cauza contextului politic din Marea Britanie, care nu are încă, oficial, un guvern. Conservatorii și Partidul Democrat Unionist (DUP) ar fi trebuit, încă de miercuri, să-și anunțe, oficial, acordul de guvernare, urmând ca, apoi, să fie ținut Discursul Reginei. Anunțul celor două partide a fost însă amânat, pe fondul tragediei de la Grenfell Tower și, în acest context, notează BBC, era de la sine înețeles că va fi amânat și Discursul Reginei, și startul negocierilor pentru Brexit.

UK va părăsi UE până la sfârșitul lunii martie, 2019. Theresa May a sperat că alegerile anticipate îi vor majora considerabil numărul de parlamentari conservatori din Camera Comunelor, pentru a-și putea impune, fără probleme, strategia pentru Brexit, dar rezultatul final a fost exact pe dos, conservatorii pierzând majoritatea și trebuind să facă acum o alianță cu un partid minoritar, DUP, pentru a putea guverna. Cu toate acestea, conservatorii spun că strategiea pentru Brexit nu se va schimba, anunță BBC.

Punctele cheie ale negocierilor sunt statutul cetățenilor UE care trăiesc în UK și al britanicilor aflați pe teritoriul UE, valoarea facturii pe care UK trebuie să o achite către bugetul comunitar ca urmare a retragerii și condițiile  în care UK va acces pe piața comunitară.

 

Dacă vrei să fii informat, alătură-te comunității noastre pe facebook, printr-un simplu like la pagina Londonezul!

 

 

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*