Numărul străinilor care au venit în vizită în Marea Britanie, în luna iunie, a crescut cu 7%, până la 3,5 milioane, pe fondul deprecierii lirei sterline, informează BBC.

Potrivit datelor publicate, vineri, de Biroul britanic de Statistică, străinii au cheltuit în Regat 2,2 miliarde de lire sterline, în creștere cu 2% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Creșterea numărului de turiști care au vizitat Regatul se datorează deprecierii lirei sterline, în raport cu euro și dolarul, după Brexit, ceea ce a făcut Marea Britanie mai atractivă pentru străini, în ciuda atacurilor teroriste din Londra și Manchester.
De cealaltă parte, și britanicii au plecat în număr mai mare peste granițe, peste 7,2 milioane făcându-și vacanța în străinătate, în creștere cu 4%.
Recordul de turiștri străini în Marea Britanie s-a înregistrat în luna aprilie, când peste 3,7 milioane au vizitat Regatul, în creștere cu 19% față de anul, în condițiile în care în acea periodă lira sterlină s-a aflat la minime istorice față de euro și dolar.
Totodată, în trimestrul al doilea, numărul de străini care au venit în Regatul Unit a depășit 10 milioane, cu 8% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Sursa InCont.ro

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*