Sursa: telegraph.co.uk

Conform unui articol publicat de cotidianul The Telegraph la jumătatea lunii trecute, numărul românilor și al bulgarilor care au venit în regatul unit continuă să crească progresiv, asta în ciuda Brexitului.  Astfel, conform Biroului de Statistică, cuantumul emigrației celor două țări din Estul Europei a crescut cu 80% în intrevalul 2014-2016. Într-un raport dat publicității de către ONS (Office For National Statistics) doar 6.200 dintre cetățenii britanici trăiesc pe teritoriul celor două țări. Analiza Oficiului Național de Statistcă mai arată că 25% dintre procentajul cetățenilor celor două țări sunt self-employed, restul activând – ca angajați – în domeniile depozitelor de mărfuri, industriei hoteliere sau în domeniul fast-food.  Doar 18% dintre totalul emigranților români și bulgari lucrează în domeniul bancar sau în domeniul serviciilor publice. În conformitate cu un comunicat dat publicității de către Organizația Națiunilor Unite în 2016, aproximativ 3. 4 milioane de români trăiesc în diaspora, în vreme ce doar 1.2 milioane de bulgari au ales să-și ducă existența departe de granițile țării. Cea mai mare a comunității românești se află în Italia unde, conform aceleiași organizații, trăiesc aproximativ 1.1 milioane de români.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*