Iohannis: Prima fază a acordului privind Brexitul ne satisface, iar problema cetăţenilor români din Marea Britanie este bine rezolvată

Foto: Sorin Lupsa/AGERPRES

Prima fază a acordului privind Brexitul satisface România, iar problema cetăţenilor români care se află în Marea Britanie este bine rezolvată, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, care a participat la reuniunea Consiliului European.

Eu cred că se va ajunge la un acord. (…) Este un document foarte tehnic deja şi un document care pe noi ne satisface fiindcă, de exemplu, problema cetăţenilor români care se află în Marea Britanie este bine rezolvată, sigur şi pentru ceilalţi, nu doar pentru români, şi multe alte probleme. Problema extrem de spinoasă a banilor a fost practic negociată, mai rămân practic detalii de negociat, dar suntem mult mult mai departe decât un gentleman’s agreement sau o înţelegere de principiu, lucru care totuşi ne dă speranţe că până la sfârşitul lui 2018 vom avea o înţelegere clară„, a spus şeful statului, citat de Agerpres.

La reuniunea Consiliului European în format UE 27, care a avut loc vineri la Bruxelles, liderii europeni au evaluat stadiul progreselor înregistrate în cadrul negocierilor privind Brexit-ul în cele trei domenii specifice – drepturile cetăţenilor, frontiera cu Irlanda şi decontul financiar.

Liderii europeni au apreciat că s-au înregistrat progrese suficiente în cele trei domenii şi au decis trecerea la cea de-a doua fază a negocierilor cu Marea Britanie – cea privind viitoarele relaţii dintre Uniunea Europeană şi această ţară.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, din perspectiva României, rezultatele obţinute până în prezent reflectă integral obiectivele urmărite în negocieri.

În ceea ce îi priveşte pe cetăţenii români aflaţi pe teritoriul Marii Britanii şi pe membrii lor de familie, aceştia vor beneficia de toate drepturile deja dobândite şi acoperite de legislaţia europeană şi după momentul retragerii Marii Britanii din UE„, precizează Administraţia Prezidenţială.

Astfel, se arată că va fi menţinut transferul tuturor prestaţiilor de securitate socială, inclusiv cele familiale şi alocaţiile pentru copii, şi vor fi recunoscute calificările profesionale obţinute sau în curs de obţinere înainte de momentul retragerii. Au mai fost agreate, totodată, şi principiile referitoare la reîntregirea familiilor, iar viitorii membri de familie, respectiv copiii cetăţenilor acoperiţi de acordul de retragere, vor beneficia de aceleaşi drepturi.

În comunicat se menţionează că, pentru obţinerea noului statut (settled status) pentru toţi cetăţenii UE din Marea Britanie, procedurile administrative vor fi transparente, simplificate şi vor avea costuri minime.

Referitor la aspectele financiare, fondurile alocate României pentru perioada de programare 2014 – 2020 nu vor fi reduse

De asemenea, au fost adoptate liniile directoare care vor sta la baza unui nou mandat de negociere pentru o perioadă de tranziţie, cât şi pentru cadrul viitoarelor relaţii.

Direcţiile adoptate reliefează aspecte precum: necesitatea finalizării tuturor elementelor care ţin de prima fază a negocierilor şi consolidarea rezultatelor obţinute prin începerea redactării acordului de retragere, condiţionarea negocierilor din faza a doua de respectarea pe deplin a tuturor angajamentelor asumate în prima fază şi intenţia de a avea şi pe viitor un parteneriat strâns cu Marea Britanie în domenii de interes comun, precum securitate, apărare şi politică externă.

În contextul adoptării liniilor directoare, preşedintele Iohannis a subliniat interesul ţării noastre ca în cadrul relaţiilor viitoare să se definească un parteneriat strâns cu Marea Britanie pe zonele de interes comun, inclusiv pe cele de securitate, apărare, relaţii externe, lupta împotriva terorismului.

Sursa: InCont.ro

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X