Pe grupurile de români din UK au apărut mai multe anunțuri care promit eliberarea unui permis de conducere britanic pentru suma de 1000 de lire. Conform anunțului, doritorii nu trebuie să urmeze nici cursuri și nici să dea examen pentru că ”altcineva se va prezenta în locul lor”. Evident, este necesar un avans făcut prin transfer bancar. Doar 250 de lire la început și restul de bani când îți vezi permisul. Adică, niciodată!

Este ultimul răcnet în materie de înșelat românii după alte țepe celebre, precum cele cu asigurarea ieftină la mașină, donarea unor cățeluși simpatici la care e nevoie de bani pentru transport sau procurarea diverselor acte. Interesant la această escrocherie e că păgubiții nu prea pot să facă nicio plângere la Poliție pentru că ar trebui să se autodenunțe pentru o infracțiune destul de gravă, adică falsificarea unui act.  Așa că aviz amatorilor!

În concluzie, nu dați credit anunțurilor de acest gen și în general niciunui anunț indiferent pe ce platformă online apare, în special atunci când cel care oferă ceva cere un avans făcut eventual prin transfer bancar.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*