Poliţia din Londra a permis să se dezvolte în cadrul ei comportamente sexiste, rasiste şi homofobe, a denunţat un nou raport independent, care solicită „o reformă generală” a instituţiei, aflată deja în criză după o serie de scandaluri, informează AFP și Agerpres.
„Poliţia nu le-a protejat pe angajatele sale sau pe membrii publicului de poliţişti care au comis violenţe domestice, nici faţă de cei care abuzează de poziţia lor în scopuri sexuale”, se afirmă în noul raport de 363 de pagini, care denunţă totodată relele tratamente ce îi vizează pe agenţii proveniţi din rândul minorităţilor.
Acest raport a fost comandat după asasinarea unei londoneze de 33 de ani, Sarah Everard, violată şi ucisă de un poliţist, Wayne Couzens, care a arestat-o sub un fals pretext în 2021. Acea crimă a traumatizat opinia publică din Regatul Unit.
„Met Police” – cea mai mare forţă de poliţie din ţară, cu peste 43.000 de ofiţeri şi membri ai personalului angajat – se confruntă de câţiva ani cu o serie de scandaluri şi crime sexuale, alimentând o gravă criză de încredere în rândul publicului.
Autoarea raportului, Louise Casey, care solicită „o schimbare fundamentală”, consideră că ancheta a fost „riguroasă, dură şi lipsită de complezenţă”. După părerea sa, violenţele ce vizează femeile şi fetele „nu au fost luate în serios prin prisma resurselor şi a priorităţilor”.
Această anchetă îndelungată descrie mai ales felul în care probele obţinute în dosare de viol (prelevări de urină sau de sânge, de exemplu) nu au putut fi exploatate după ce au fost stocate în frigidere supraaglomerate – uneori închise cu ajutorul unor curele – sau care nu mai funcţionau.
De altfel, „în pofida prezenţei unor ofiţeri superiori experimentaţi, un personal lipsit de experienţă şi supraaglomerat s-a ocupat de protecţia copiilor, cazuri de viol şi delicte sexuale grave”, a adăugat Louise Casey.
Cazul Everard a fost urmat de mai multe alte scandaluri şi rapoarte care denunţau rasismul şi sexismul din rândul Poliţiei londoneze. La presiunea opiniei publice, directoarea instituţiei, Cressida Dick, a demisionat la începutul anului 2022.
Criza de încredere s-a agravat şi mai mult după ce David Carrick, un poliţist de 48 de ani a pledat în ianuarie vinovat la acuzaţii ce vizează comiterea a 24 de violuri şi agresiuni sexuale asupra a 12 femei între 2003 şi 2020. El îşi teroriza victimele folosindu-se de funcţia sa.
Met Police a anunţat atunci că 1.633 de cazuri privind agresiuni sexuale sau violenţe domestice prezumtive în care au fost implicaţi peste 1.000 de ofiţeri şi agenţi ai săi în ultimii 10 ani urmau să fie reexaminate.
Până la finalizarea acelei anchetei, Louise Casey a spus că „nu poate să dea asigurări” că şi alţi infractori, precum Wayne Couzens şi David Carrick, nu ar exista în rândurile Poliţiei londoneze.
Ea a subliniat, de altfel, că femeile care lucrează în poliţie sunt „victime ale sexismului în fiecare zi” şi că „o homofobie profund ancorată” domneşte în cadrul Met Police.
„Accept diagnosticul său despre rasism, sexism şi homofobie în rândul organizaţiei, precum şi cel despre eşecurile sistemice, manageriale şi culturale”, a reacţionat directorul Poliţiei din Londra, Mark Rowley, care a prezentat din nou scuze publice în numele instituţiei pe care o conduce.
„Dovezile sunt copleşitoare”, a declarat la rândul său primarul Londrei, Sadiq Khan.
Noul raport a fost publicat la aproape 25 de ani după finalizarea Raportului Macpherson, comandat după uciderea unui adolescent de culoare, Stephen Lawrence. Acel document din 1999 a ajuns la concluzia că în rândul poliţiei britanice există „un rasism instituţionalizat”, provocând un adevărat şoc în Marea Britanie.
În octombrie 2022, Louise Casey – care a ocupat mai multe funcţii de răspundere în cadrul Ministerului de Interne – a publicat un prim raport în care denunţa deja laxitatea Poliţiei londoneze în faţa rasismului şi a sexismului.