Nu pleci niciodată din țara ta cu inima ușoară. Vă mai amintiți ce ați simțit prima dată când ați trecut granița, poate cu autocarul, poate la aeroport, când ați prezentat pașaportul? A simțit cineva vreo eliberare, o imensă bucurie? Sau, după aceea, când te duci în scurta vacanță să-ți vezi familia și locurile natale și, apoi, te întorci precum un soldat la garnizoană după o scurtă permisie! Am ținut să amintesc aceste momente pentru că mulți politicieni îi văd pe imigranții români ca pe niște dezertori care au fugit și au abandonat câmpul de luptă de acasă. Dar cu cine să te lupți? Cu sărăcia, cu politicienii care au devenit atât de legați de minciună încât alăturarea celor două cuvinte devine automat un pleonasm? Unde este lupta și unde este diferența dintre eroism și resemnarea sinucigașului? Pentru că în țara noastră dragă nu există nicio luptă. Totul este pierdut din start.
Vedeți știrile rele și știrile bune: politicieni anchetați, judecați, condamnați și elevi români premiați la olimpiadele internaționale. Dar nu vedeți continuarea: politicienii își continuă cariera, iar olimpicii sunt preluați pe bandă rulantă de universitățile din străinătate. În urmă nu rămâne nimic, decât o masă de manevră, votanți credincioși care ștampilează din reflex pavlovian pentru o pereche de ciubote și o pungă de făină. Este poporul român, sau ceea ce a mai rămas din el, o caricatură schimonosită, ambalată frumos cu ocazia alegerilor și, apoi, mototolită și aruncată la coș, imediat după. Ambalajul nu contează, conținutul este prea ieftin. Peste patru ani, găsim un nou ambalaj, o nouă minciună sclipitoare. În democrația noastră balcanică, minciuna nu are picioare scurte. Are tentacule și cozi de șopârlă! Sunt mai multe decât prevede legea și natura și, dacă le tai, acestea renasc cu și mai multă vigoare.
Și, totuși, noi suntem români! Noi suntem stăpâni pe acest pâmânt! Ce frumos sună, ce patriotic, ce emoționant…și ce fals! Mai fals decât în Cântarea României, mai fals decât în știrile socialiste de la Telejurnal. Se anunțau atunci producții record datorate sfaturilor neprecupețite ale liderului suprem. Acum sunt mai mulți lideri și culmea este că toți sunt supremi! Am scăpat de dracu fără să realizăm faptul că acesta are o groază de tați. Evident, am dat de ei!
Și apoi am plecat. Ne-am luat câmpii dar am păstrat în noi speranța unei reîntoarceri. Și atunci când stăteam cu tâmpla lipită de geamul autocarului, ne gândeam că tot așa vom vedea și la întoarcere, locurile natale, lanurile de porumb, munții, mici orașe liniștite… Doar că în sens invers și mult mai fericiți! Pentru noi pământul făgăduinței nu a fost la capătul călătoriei, ci la începutul ei! Dumnezeul nostru ne-a promis fericirea acolo unde ne-am născut, acolo unde am fost crescuți și hrăniți cu laptele proaspăt muls de la vaca bunicilor. Iar bunicii noștri nu au fost amendați de Uniunea Europeană și nici noi nu ne-am îmbolnăvit cu E-coli din brânza cu smântână și mămăliguță a bunicii!
Dar între timp știința și politica a evoluat. Știința a descoperit că nu mai putem mânca brânză și smântână de la bunici iar politica a descoperit că bunicii noștri morți și înmormântați creștinește ar putea vota de câte ori este nevoie, cu cine trebuie. Pentru că așa e în democrație: cei mulți decid, iar cei puțini se supun și respectă decizia!Iar noi, care, de fapt, eram așa mulți am devenit o minoritate, un amănunt atât de neglijabil într-o ecuație cu o groază de necunoscute, toate foarte importante!
Și acum, mulți dintre noi ne gândim că avem o țară, un ultim refugiu. Avem un loc în care să ne întoarcem! Așa am fost crescuți. Atunci când ne supără cineva, ne luăm jucăriile și ne ducem acasă! Am crescut mari și ne-a supărat toată lumea. Politicienii noștri ne supără, politicienii lor ne supără! Așa că am pleca acasă. Dar unde?
Gelu Irimia
Editor Londonezul.co.uk
