Cum era aia, din campanie? „Îndrăzneşte să crezi în România!”! Îndrăzneşte să crezi în Dragnea. Vreo 3 milioane de fraieri au îndrăznit! Or fi fericiţi? Nu e vina lor. Nu se aştepta nimeni ca Dragnea să fie mai hoţ decât iluştrii săi predecesori. Adică nu se aştepta nimeni din cei care l-au votat. Şi mai tragic e că mulţi nici acum nu înţeleg ce se întâmplă. Şi la această oră sunt români care cred că Guvernul a făcut o faptă bună, a eliberat din închisoare bietele femei gravide. Sărăcuţele! Sărăcuţul, Dragnea. Uite, mamă ce om bun e! Cum face el bine la oameni, cum ne creşte salariile, pensiile, alocaţiile. Tot, creşte Dragnea. Parcă e o Viagra politică. Este Viagra noastră naţională, produs 100% românesc!
Să vă amintesc că una din promisiunile electorale ale PSD era cu întoarcerea românilor acasă! În acest moment, eu sunt absolut sigur că toţi românii de peste hotare şi-au făcut bagajele şi stau la aeroport aşteptând să se întoarcă la patria mamă. Poate doar hoţii cei mai proşti să se întoarcă, luând de bună faza cu legalizarea hoţiei. Nu, fraţilor! Nu hoţia tradiţională s-a legalizat. Doar cea modernă a politicienilor. Dacă furi un ou tot faci închisoare. Dar dacă furi până în două miliarde şi eşti primar, de exemplu, e ok! De fapt, poţi să furi şi 100 de miliarde. Ideea e să o faci în tranşe de până în 2 miliarde! Aşa a gândit Dragnea dezvoltarea economiei româneşti, stimularea investiţiilor, atragerea de fonduri, bla,bla,bla! Aşa a gândit că va atrage românii plecaţi aiurea, înapoi acasă! Pe mine, deja m-a convins! Aşa că, dragă votant PSD, îndrăzneşte să crezi în România, îndrăzneşte să crezi că ai fost un prost! Prostul lui Dragnea!