Cotidianul britanic The Telegraph relatează că premierul britanic Theresa May intenţionează să preia controlul graniţelor de la jumătatea lunii martie, după invocarea articolului 50. Se doreşte ca accesul cetăţenilor europeni în UK să fie restricţionat, conform regulilor instituite de regat, de pe acum, şi nu peste doi ani, când când se preconizează că se vor fi încheiat negocierile şi Marea Britanie va părăsi UE. Motivul? Teama de invazia românilor şi a bulgarilor, susţin cei de la The Telegraph, că le-ar fi declarat o sursa din guvern.
[box type=”note” style=”rounded”]”Comisia Europeană ar intenţiona să ne preseze să protejăm pe oricine vine aici până la momentul plecării (din UE, n.r.). Ne-am putea trezi cu jumătate din România şi Bulgaria, dacă aşteptăm atât de mult”, a declarat, pentru The Telegraph, sursa din guvern.[/box]
Potrivit lui Iain Duncan Smith, parlamentar conservator eurosceptic marcant, anunţul va arăta că dna May preia controlul asupra graniţelor Marii Britanii, lămurind în acelaşi timp situaţia celor 3,6 milioane de migranţi din UE care trăiesc deja pe teritoriul britanic. ‘Ea va clarifica situaţia prin stabilirea unui termen-limită clar, în timp ce Uniunea Europeană pare tot mai confuză şi mărginită’, a afirmat Duncan Smith – http://www.telegraph.co.uk/news/2017/02/26/theresa-may-poised-announce-end-free-movement-new-eu-migrants/
Data avută în vedere – „cut-off date” – pentru imigranţii din UE este probabil să fie în jur de 15 martie, după ce legea care va autoriza guvernul să activeze Brexit-ul va trece prin parlament. Potrivit cotidianului, Theresa May ar urma să declare că imigranţii din UE sosiţi înaintea datei-limită vor avea drepturile protejate atât timp cât cetăţenii britanici care trăiesc în alte ţări comunitare vor primi aceleaşi garanţii. Totodată, se aşteaptă ca d-na May să facă apel la celelalte state din Uniune să se ajungă la un acord rapid pe acest subiect, astfel încât să poată fi eliminat de pe agenda negocierilor pentru Brexit cât mai curând posibil. Imigranţii vor intra pe viitor în regat în regim de viză şi în număr foarte mic. De asemenea, accesul la beneficii va fi limitat.
Presa din regat ii foloseste din nou pe români şi pe bulgari pe post de sperietori, asa cum s-a întâmplat şi în campania pro-brexit, susţinută de tabăra lui Nigel Farage. Articolul prezentat astăzi de cotidianul britanic The Telegraph este mai mult unul alarmist, bazat doar pe declaraţia unui cunoscut parlamentar anti-Europa şi a unei aşa-zise „surse” din guvern, care a făcut remarci jignitoare la adresa românilor şi bulgarilor, la adăpostul anonimatului.
Premierul britanic Theresa May nu a făcut o declaraţie oficială pe marginea acestui subiect extrem de delicat. În niciun caz planurile prezentate de The Telegraph nu se vor concretiza de la 15 martie, doar pentru că aşa vor britanicii. Anularea dreptului de liberă circulaţie înainte de perioada de minimum 2 ani în care se va negocia Brexitul, nu poate fi pusă în practică fără acordul Uniunii Europene.
Un articol marca Londonezul.co.uk
Autor: Mirela Irimia