De 1 martie, începând cu ora 19, românii sunt invitaţi la un eveniment deosebit organizat de Insitutul Cultural din Londra. Intrarea este liberă dar trebuie să vă anunţaţi prezenţa pe www.eventbrite.co.uk.
“În cadrul unei ceremonii speciale, E.S. dl Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, va înmâna dlui Kasper Holten, vizionarul director pentru operă al Operei Regale Covent Garden din Londra, Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Comandor, acordat pentru merite deosebite în promovarea mondială a muzicii enesciene, în special a capodoperei „Oedip”, montată la Londra în anul 2016 cu sprijinul Institutului Cultural Român. Decretul prezidențial va fi citit de către dl Dorian Branea, directorul ICR Londra. Ceremonia va preceda evenimentul ,,Darurile primăverii”, anunţă ICR.
Regizorul danez Kasper Holten a fost numit director artistic al Royal Opera House Covent Garden în anul 2011. Cu o carieră deosebită atât în operă, cât şi în teatru, a regizat peste 65 de producţii, inclusiv un foarte premiat „Inel al Nibelungilor” la Opera Regală Daneză. Debutul său regizoral la Covent Garden a avut loc în anul 2013 cu opera „Evgheni Oneghin”, iar de atunci a semnat punerea în scenă a producţiilor „Don Giovanni”, „L’Ormindo” şi „Regele Roger”. În 2010, a adaptat opera „Don Giovanni” pentru marele ecran sub titlul „Juan”, cu un mare succes internaţional.
Ca director al Operei Regale britanice, s-a remarcat prin programe vizionare, de mare curaj, care au reușit să repună cu succes în circuitul internațional capodopere pe nedrept uitate sau ignorate. Kasper Holten a studiat cu maeștri ai regiei de operă precum Harry Kupfer, John Cox şi David Pountney. La numai 27 de ani, în 2000, a fost numit director artistic al Operei Regale Daneze, poziţie pe care a ocupat-o timp de 11 ani. Kasper Holten este vicepreşedintele Asociaţiei europene a operelor şi festivalurilor de operă, Opera Europa. A fost distins cu titlul de Cavaler de către Regina Margareta a II-a a Danemarcei și cu Medalia Ingenio et Arti.