Brexitul lasă companiile aeriene, în aer!

Companiile aeriene cer o dezbatere şi o înţelegere cît mai rapidă între Marea Britanie şi UE, privind transportul aerian. La momentul actual, liniile aeriene UE se conectează la întreaga Europă şi, din acest motiv, zborurile sunt foarte ieftine.

Dar acest lucru nu va mai fi valabil peste doi ani, când se va ieşi din UE. Dacă până atunci nu se va negocia un acord, există o şansă, slabă, ce-i drept, ca zborurile pentru Europa să  fie oprite pentru o vreme. Acest scenariu sumbru îi aparţine reprezentantului uneia dintre cele mai mari companii aeriene din UE, Ryan Air, transmite BBC.

Opinia acestuia nu este împărtăşită de concurenţă. Conducerea Easyjet, cea mai mare companie aviatică din UK, este de părere că guvernul va ajunge, foarte curând, la un acord rezonabil cu UE, dintr-un motiv foarte simplu: ambele părţi ar pierde prea mulţi bani dacă nu găsesc o cale de mijloc.

Turiştii din UE şi UK, oamenii de afaceri, toţi au nevoie de zboruri. Companiile aeriene au motive întemeiate să ceară încheierea unui acord, cât mai repede, notează BBC.

Activitatea lor este planificată cu un an şi jumătate înainte. Companiile trebuie să-şi asigure clienţii că, dacă aceştia îşi planifică o vacanţă în 2019, avionul lor îi va duce, cu siguranţă, la destinaţie.

 Autor: Mirela Irimia

Echipa ziarului Londonezul și-a propus să publice doar informații reale și verificate, informații care să ajute comunitatea română din UK. Dacă vrei să fii informat, alătură-te comunității noastre pe Facebook  printr-un simplu like! Vă mulțumim și vă garantăm că nu vă vom dezamăgi și nici nu vă vom plictisi!

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X