Clubul Casa Românilor din Preston a pus bazele unui proiect unic în cadrul comunității de români din UK. ”Linia telefonică anti-discriminare” își propune să vină în sprijinul românilor din UK aflați în situații de discriminare – la serviciu, în comunitate, școli, instituții publice – prin preluarea, înregistrarea și înaintarea către autorități a sesizărilor primite. Proiectul este realizat în colaborare cu autoritățile britanice, care au asigurat training-ul voluntarilor implicați. Sesizările pot fi preluate zilnic, în intervalul 08.00 – 20.00, telefon 07849 503 250. Persoanele care doresc să discute față în față cu unul dintre voluntari, pot solicita o programare pentru zilele de miercuri și sâmbătă, după-amiază, la sediul clubului.
”Consider că implementarea acestui proiect este o necesitate pentru români. Oamenii au rețineri în a se adresa direct autorităților britanice. Mulți dintre ei consideră că este normal să suporți discriminarea, că trebuie să taci, să stai cu capul plecat, fiindcă ești într-o țară străină. Această mentalitate este greșită! În UK, toți avem drepturi și putem cere ca ele să ne fie respectate. Autoritățile britanice ne sprijină! Aici, intervenim noi, cu acest proiect, deoarece, de-a lungul timpului, am constatat că românilor le este mai ușor să ceară sfaturi, îndrumări, să facă sesizări, discutând direct cu conaționalii lor”, a declarat Mirela Crăciun, președintele Clubului Casa Românilor din Preston.
Comunitatea Românilor din Manchester, partener în proiect
Comunitatea Românilor din Manchester ”Vatra Românească”, președinte Alexandra Fielding, s-a înscris deja ca partener în proiect.
”Și românii din Manchester trebuie să știe că au un punct de sprijin în privința acestei probleme, extrem de importante, a discriminării. Ne alăturăm și noi acestui proiect, pentru a veni în sprijinul persoanelor aflate în situații de discriminare”, a declarat Alexandra Fielding.
Dsechiderea oficială a Proiectului Linia telefonică anti-discriminare a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, la Clubul Casa Românilor din Preston.
Dacă vrei să fii informat, alătură-te comunității noastre pe facebook, printr-un simplu like la pagina Londonezul!