Cel puțin 12 oameni au ars de vii în incendiul de la Grenfell Tower. Se așteaptă ca numărul victimelor să fie mai mare

Grenfell Tower, în flăcări. Până în prezent, 12 oameni și-au pierdut viața(foto: BBC)

12 oameni au ars de vii în incendiul din Grenfell Tower, care a izbucnit noaptea trecută, la ora 00.54. Se așteaptă ca numărul victimelor să fie mai mare.

Poliția Metropolitană a spus că nu sunt șanse să mai fie găsiți supraviețuitori.

68 de persoane sunt internate în șase spitale din Londra. Dintre acestea, 18 sunt stare critică.

În cursul nopții, pompierii au reușit să salveze 65 de persoane.

Se estimează că în blocul turn, care are 120 de apartamente, s-ar fi aflat aproximativ 400 de persoane, la momentul izbucnirii incendiului.

Declarațiile martorilor oculari sunt cutremurătoare: oamenii țipau, implorau să le fie salvați copiii, iar alții, disperați, pur și simplu s-au aruncat de la geam.

Cauzele incendiului sunt încă necunoscute, dar în trecut, s-a atras atenția asupra faptului că materialele care s-au folosit la modernizarea fațadei clădirii ar putea fi un factor de risc în cazul unui incendiu, dar reprezentanții companiei Grenfell au declarat atunci că nu se cunosc astfel de cazuri, transmite BBC.

Comandantul Stuart Cundy, de la Poliția Metropolitană, a declarat: ”Din nefericire, pot să confirm că, pănâ acum, 12 oameni și-au pierdut viața în incendiu. Este un proces lung și complex și ne așteptăm ca numărul victimelor să fie mai mare”.

 

 

 

 

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X