Cancelarul britanic Philip Hammond atrage atenția asupra faptului că negocierile pentru Brexit trebuie să se concentreze pe protejarea locurilor de muncă și a economiei.
”Sunt de părere că punctul de vedere a majorității oamenilor din Marea Britanie este că noi ar trebui să protejăm locurile de muncă, să protejăm și să asigurăm creșterea economică și să protejăm prosperitatea, odată ce vom intra în aceste negocieri și le vom duce mai departe”, a declarat Philip Hammond.
Cancelarul britanic trebuia să țină un discurs la Mansion House, Londra, joi, dar acesta a fost anulat din cauza tragediei de la Grenfell Tower. Au existat speculații conform cărora, în discursul său, Hammond ar fi militat pentru un Brexit ”soft”, aflat în contradicție cu cel considerat ”dur”, propus de Theresa May, notează BBC.
Discursul cancelarului ar fi făcut referire la faptul că Marea Britanie să trebuie să abordeze Brexitul în așa fel încât să rămână cât mai aproape de UE, și să aibă acces la piața unică, în aceleași condiții ca în prezent.
Totuși, Theresa May, a precizat în luna ianuarie, în discursul de la Lancaster House, că UK nu va râmîne membru al pieței unice, adăugând că ” este foarte clar, că lipsa unui acord cu Marea Britanie este mai bună decât un acord nefavorabil”.
”Pot să confirm că odată ce vom începe negocierile, săptămâna viitoare, vom face acest lucru în spiritul unei cooperări sincere, adoptând o abordare pragmatică în vederea identificării unei soluții funcționale pentru ambele părți”, a mai spus cancelarul Philip Hammond.
Mediul de afaceri cere o altă abordare a Brexitului
Pe fondul rezultatului alegerilor, care, nu numai că nu au sporit numărul parlamentarilor conservatori din Camera Comunelor, ci l-au micșorat, astfel încât conservatorii sunt puși în situația de a face o alinață politică pentru a putea guverna, mediul de afaceri cere regândirea strategiei pentru Brexit, anunță BBC.
Liderii mediului de afaceri cer o nouă abordare a Brexitului, care să fie una cu obiective clare, deoarece, până acum, nu s-a spus nimic oficial cu privire la modul în care va fi gestionată retragerea din spațiul comunitar, din punct de vedere economic.
Manufacturile cer guvernului să adopte o poziție pro-business, sau riscă să fie pus în fața instabilității politice care va forța multe firme să-și facă planurile de afaceri pe viitor, în afara UK.
În discursul pe care cancelarul Philip Hammond trebuia să-l țină joi, era așteptat ca el să vorbească despre modul în care mediul de afaceri va fi susținut după Brexit, cu mențiunea că guvernul va fi pregătit să-l susțină cu ajutor financiar, dacă este nevoie, notează BBC.
Dacă vrei să fii informat, alătură-te comunității noastre pe facebook, printr-un like la pagina Londonezul!