Doctorul Tomescu, amenințat de un milionar, producător de polistiren pentru că a cerut interzicerea acestuia în izolarea construcțiilor din România!

După ce doctorul Tommy Tomescu a avut ”impertinența” să atragă atenția Guvernului României asupra pericolului folosirii panourilor de izolare, acesta a fost amenințat în mod direct de către cel mai mare producător de materiale de construcții din România.

”Domnul Bărbuț, ocupatul poziţiei 109 în Top 300 Cei mai Bogaţi Români  mă amenință că trebuie să pregătesc ceva bani pentru pagubele create. Eu am cerut interzicerea de izolări exterioare a clădirilor înalte cu materiale inflamabile pentru a evita un incendiu ca la Grenfell Tower , prin amendarea legislației construcțiilor din România.Se pare ca am deranjat o industrie de peste 100 milioane de euro”, a spus Tommy Tomescu.

 

Iată scrisoarea adresată Guvernului României:

 

Stimată doamnă Sevil Shhaideh, Ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice,
Stimate domnule Șerban Țigănaș, Președinte al Ordinului Arhitecților din România,
Stimate domnule arhitect Florin Enache, Inițiator al grupului Consiliul P118,

Vă solicit să propuneți și să acceptați cât mai urgent amendarea legislației construcțiilor din România, în cadrul Consiliul P118 și a Normativului privind securitatea la incendiu a construcțiilor, astfel încât să se ajungă la interzicerea folosirii panourilor de izolare de tipul celor implicate în incendiul de la Grenfell Tower

  1. Multe clădiri din România sunt izolate cu polistiren ieftin și inflamabil, fiind o adevărată bombă cu ceas.

Asociația Producătorilor de Polistiren Expandat din România a anunțat acum cinci ani că materialul neignifug nu este recomandat pentru reabilitările termice ale fațadelor, dar încă se folosesc materii prime neignifugate, pentru a reduce costurile.

Vă solicit să interziceți izolarea exterioară a clădirilor înalte cu elemente ce NU au o clasă de reacţie la foc A1 sau A2-s1d0.

Sper că nu va fi ignorată ‘’Scrisoarea deschisă adresată D-nului Ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice’’, de Consiliului de lucru privind modificarea Normativului de siguranţă la foc a construcţiilor – P118-99: www.oar-bucuresti.ro/anunturi/…/06/20/c/Scrisoare%20P118.pdf

Sistemele de termoizolaţie ce conțin materiale inflamabile au eșuat în urma testelor și din acest motiv nu ar trebui să se accepte cererile de aprobare a acestora în cadrul Normativului privind securitatea la incendiu a construcțiilor: http://www.mdrap.ro/userfiles/Normativ_Partea%20I.pdf

Un eventual refuz al Guvernului și al Parlamentului de a implementa măsuri de interzicere a folosirii panourilor de izolare exterioară a clădirilor care s-au dovedit a fi inflamabile, se poate solda cu un număr considerabil de decese și în România.
Acceptarea perpetuării situației actuale pentru a proteja interesul financiar al unor companii putând fi încadrată, după apariția unei noi tragedii, la ucidere din culpă.

Responsabilitatea directă pentru evitarea unei noi tragedii de dimensiunea cazului „Colectiv” vă revine dumneavoastră, doamnă ministru și vă solicit să acționați, dacă nu doriți să aveți pe conștiință eventuale decese și să suportați consecințele politice suferite de Guvernul Ponta, din timpul incendiului de la „Colectiv”.

  1. Ancheta privind incendiul de la Grenfell Tower și rezistența la incendiu a clădirilor înalte izolate termic este încă în desfășurare în UK, dar din ce știu eu până în acest moment:

– se știa că multe din materialele folosite sunt inflamabile, dar tot primeau aprobare, dacă foloseau acele materiale într-un „system” care să prevină declanșarea/răspândirea incendiului, dar apoi constructorii puteau sau chiar schimbau „sistemul” și nu mai acționau la fel.

– „sistemele” de panouri instalate pe toate cele 120 de clădiri testate s-au dovedit inflamabile (le-au testat din nou după incendiul de la Grenfell Tower).

Polistiren=polyethylene (EPS & XPS) & poliizocianurat=polyisocyanurate (PIR)
Sunt interzise în S.U.A. panourile învelite în aluminiu „Reynobond” care conțin interior din plastic inflamabil (polietilenă) și sunt clasificate drept inflamabile în Germania: http://metro.co.uk/…/why-is-cladding-banned-in-the-us-and-g…

Aliaje ignifuge din zinc aprobate de rezidenții Grenfell Tower au fost înlocuite în contractual de renovare cu panouri din aluminiu -poliizocianurat, mai ieftine: www.theguardian.com/…/grenfell-cladding-was-changed-to-chea…

Un total de 120 de blocuri-turn de-a lungul a 37 de zone locale din Anglia au eșuat testărilor privind siguranța în caz de incendiu și conțin aliaje inflamabile: www.theguardian.com/…/combustible-cladding-found-on-120-tow…
III. Anexe:
Clase de Reacție La Foc www.scribd.com/doc/190385354/Clase-de-Reactie-La-Foc
Materiale Termoizolante
Îi mulțumesc domnului Arhitect Mateescu Rares pentru discutiile purtate si initierea contactului cu domnul arhitect Florin Enache.

Voi aștepta răspunsul dumneavoastră.

Cu deosebită considerație,
Dr. Tommy Tomescu, DMD

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X