Românii au la dispoziție o linie telefonică prin intermediul căreia pot raporta problemele de la locul de muncă. 0800 432 0804 este numărul de telefon la care pot suna cei care sunt exploatati sau care cunosc astfel de cazuri.
Ambasada României la Londra a găzduit joi un eveniment dedicat cooperării între autoritățile române și britanice în domeniul prevenirii și combaterii exploatării prin muncă.
Ambasadorul României, Dan Mihalache, i-a avut alături pe Comisarul Independent Împotriva Sclaviei Moderne, Kevin Hyland OBE, pe directorul executiv al GLAA (autoritate cu atribuții în inspecția muncii), Paul Broadbent și pe Inspectorul General de Stat, Dantes Bratu.
Ei au discutat cu aproximativ cei 70 de reprezentanți ai comunității românești și corpului diplomatic din Marea Britanie, precum și cu cei din instituțiile britanice de resort.
Dacă vrei să fii informat, alătură-te comunității noastre pe facebook printr-un like la pagina Londonezul