Jos pălăria! Câțiva români cu suflet mare din UK i-au redat copilăria unui băiețel din Dâmbovița

Vasilică este fericit pentru că a primit cadou o bicicletă de la membrii grupului ”Pasionați auto UK”

Oameni. Români de-ai noștri, care nu au uitat de unde au plecat și care i-au redat dreptul la copilărie unui băiețel de 7 ani, din județul Dâmbovița. Este povestea fericită a lui Vasilică și a câtorva români stabiliți în UK, care nu au rămas indiferenți la apelul Asociației Give&Help. Membrii grupului de facebook ”Pasionați Auto UK” au devenit ”părinții adoptivi” ai lui Vasilică, luându-și angajamentul să-l susțină lunar, cu ce are nevoie, după ce i-au renovat și utilat locuința.

 Vasilică trăia alături de părinții săi, într-o cameră, în condiții foarte grele, povestește Nicoleta Ioniță, fondatorul și președintele Asociației Give&Help.

Nicoleta Ioniță, fondatorul și președintele Asociației Give & Help, colaborează cu românii din UK pentru a ajuta familiile aflate în situații dificile

”În momentul în care am scris despre el, postarea a fost văzută de Bogdan, administratorul grupului, care a decis să ceară ajutorul membrilor grupului său. Aceștia au fost foarte receptivi la nevoile lui Vasilică și, în mai puțin de o lună, cămăruța lui a fost renovată, mobilată și utilată într-un fel la care Vasilică doar visase.

Am început chiar de 1 Iunie, când Vasilică al nostru a mers pentru prima dată în parc și la o pizza, a primit hăinuțe noi și jucării, totul din partea grupului. Am continuat cu renovarea camerei, turnat ciment, zugrăvit, pus parchet si gresie, schimbat uși, mobilă, aragaz și frigider.

La finalul proiectului, aceiași băieți sufletiști au hotarat ca Vasilică, pe lângă tableta pe care a primit-o cadou de la un membru al grupului, să primească și o bicicletă.

Lucrurile nu se vor opri aici, pasionații noștri dorind să îl susțină și pe viitor, lunar, cu ce are nevoie. Vreau să le faceți publică povestea. Sunt, în afară de pasionați auto, oameni, români de-ai noștri care nu au uitat de unde au plecat”, ne-a spus Nicoleta Ioniță.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X