ROMÂNI CU CARE NE MÂNDRIM O tânără din România și-a uimit profesorii britanici prin rezultatele obținute

Cu toate că în UK sunt sute de mii de români care muncesc și trăiesc decent, presa britanică, în special cea tabloidă,  a excelat în cazurile de cerșetori, proxeneți și alți infractori români în intenția evidentă de a zugrăvi românii ca o nație parazită. Evident, adevărul nu este acesta și de aceea, ziarul Londonezul și-a propus o serie de reportaje cu români care ne fac cinste. Nu sunt eroi, sunt oameni normali care s-au integrat în această societate și care iau contact zi de zi cu englezii, demonstrându-le că suntem  cel puțin la fel de buni ca și ei. Astăzi vă prezentăm povestea  elevei Ana Diaconu.

Ana a venit în Anglia odată cu părinții acum doi ani. Terminase opt clase în România și nu știa aproape deloc limba engleză. Cu atât mai mare a fost șocul cu cât a fost înregistrată în Marea Britanie la o clasă superioară celei corespondente din România, adică în clasa a zecea. ”Mi-a luat cam două luni ca să înțeleg, în primul rând, ce vorbeau profesorii. Aceasta a fost perioada cea mai grea. După aceea, totul a venit de la sine. A început să-mi placă foarte mult la noua școală”, ne-a mărturisit Ana.

Rezultate incredibile obținute de eleva româncă

 

Evoluția elevei romance i-a uimit pe profesorii de la școala din Darwen, acolo unde învață Ana. Recent, aceasta a absolvit cu brio o serie de examene. Practic, rezultatele sale au fost mult mai bune decât ale multor colegi de clasă, adolescenți britanici, care au studiat în limba engleză din prima zi de școală.

Povestea Anei, în presa britanică

Povestea și rezultatele Anei au fost mediatizate inclusiv în cel mai important  ziar din regiune.”O adolescentă nevorbitoare de limba engleză acum doi ani, sărbătorește după absolvirea examenelor de GCSE. Ana Diaconu, de 16 ani, a fost înscrisă la școală în 2015 imediat ce a ajuns în UK. În doi ani , ea a ajuns să vorbească fluent limba engleză și trecut cu brio opt examene, obținând cea mai mare notă la fotografie și grafică.”, se menționează în ziarul britanic Lancashire Telegraph.

În prezent, Ana studiază în primul an de colegiu la profilul  ”Creative and digital media” și ne-a declarat că visul ei este să studieze arhitectura, urmând ca, după colegiu, să se înscrie la o facultate de profil.

Dacă și-a plăcut acest reportaj, te rugăm să ne susții în demersul nostru jurnalistic și să te abonezi la pagina noastră de facebook.  

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X