Cum sunt discriminați românii în UK! Români care discriminează români!

 

Surprinzător, nu englezii sunt cei care de cele mai multe ori sunt acuzați de discriminare în cazul românilor. Potrivit cazurilor  înregistrate de ”Report Hate Crime”, cei mai mulți agresori sunt alți imigranți, precum polonezi, bulgari, unguri sau chiar români. Cazul nostru este unic: români care discriminează români!

De câteva săptămâni funcționează în Preston o linie telefonică la care orice român care locuiește în UK și se simte discriminat poate suna ca să reporteze cazul. Inițiativa a venit din partea poliției britanice care s-a adresat membrilor clubului Casa Românilor. Astfel, peste zece voluntari răspund la această linie telefonică pentru a înregistra cazurile românilor. S-a avut în vedere faptul că mulți români poate nu cunosc foarte bine limba engleză și nu știu unde pot suna așa că pot vorbi cu conaționali pentru a sesiza ceea ce li s-a întâmplat.

Există multe cazuri dar multe nu sunt făcute publice

Mirela Crăciun, președintele asociației, crede că o astfel de linie telefonică este mai mult decât bine-venită având în vedere cazurile extreme de numeroase de discriminare. ”Aporape orice român din UK a avut parte la un moment dat de discriminare. Problema este că ne-am obișnuit cu asta. Ne-am obișnuit să fim umiliți, batjocoriți și să nu ripostăm. Multor români li se pare că este normal ca lumea să-i privească și să-i trateze altfel. Mie nu mi se pare normal. Și mi-aș dori ca această atitudine să o aibă toți românii. Trebuie să facem public de fiecare dată când suntem discriminați pentru că numai așa se poate schimba ceva”, ne-a declarat Mirela Crăciun.

Români care discriminează români

Președintele asociației spune că în cazul românilor există o situație specială în ceea ce privește discriminarea. Astfel,  mulți români s-au plâns că sunt discriminați chiar de alți români. ”Sunt puține cazurile în care cetățeni britanici sunt acuzați de discriminare. Cele mai multe acuzații privesc alte naționalități. Am avut cazuri, de exemplu, în care românii spuneau că aveau un șef polonez la serviciu care se purta foarte urât cu ei pentru că erau români și făcea favoruri polonezilor. De asemenea, mulți români au acuzat că au avut probleme cu alți români. Chiar dacă pare ilogic, efectiv sunt cazuri în care românii discriminează români”, ne-a spus Mirela Crăciun.

Sistemul românesc: îi spui copilului că nu e bine să fure și să mintă dar trebuie să dea șpagă!

Mirela Crăciun ne-a povestit cum a venit în această șară,  cum a apărut acest club și de unde a venit și ideea de a lupta împotriva discriminării românilor. ”Am venit în această țară acum peste zece ani pentru că nu mi-a plăcut sistemul din România. Nu știam cum să-mi educ copilul. Pe de o parte îi spuneam că nu e bine să furi și să minți, pe de altă parte îl sfătuiam că trebuie să dea șpagă. Odată stabiliți  aici, am început să ajutăm alți români, rude, prieteni, etc. Pur și simplu eram bucuroși că putem ajuta alți români cu toate că am făcut multe eforturi atât eu cât și soțul meu, Viorel Popa.  Mi-am expus familia de multe ori, pentru că în casa noastră au locuit pentru o perioadă mulți oameni. Dar nu am fost singură și alte familii au făcut la fel. Ne-am cunoscut și ne-am coalizat în jurul parohiei din Preston. Așa a apărut clubul Casa Românilor. Scopul nostru  este simplu. Vrem să oprim această defăimare a românilor care a apărut în această țară de vreo câțiva ani și a fost amplificată de o parte a presei britanice”, ne-a spus Mirela Crăciun.

 

De ce e bine să suni la linia împotriva discriminării

”E bine de știut că noi nu rezolvăm cazurile raportate. Adică să nu credeți că ne sună cineva care are o problemă și noi intervenim imediat. Noi raportăm Poliției care iau măsurile de rigoare. Ideea este să fie cunoscute aceste cazuri și să fie făcute publice pentru că numai așa poate fi combătut fenomenul discriminării. Dacă noi nu spunem nimic, lumea o să creadă că nu există discriminare. De asemenea, mulți români ne sună în legătură cu alte probleme și noi îi putem ajuta cu drag. Dacă le sunt oprite ajutoarele sociale sau orice altă problemă, noi putem să-i îndrumăm sau să sesizăm alte autorități”, a concluzionat Mirela Crăciun.

Dacă te simți discriminat sună la 07849503250! Sesizările pot fi și anonime! De asemenea, pot fi făcute sesizări pe pagina de facebook Antidiscriminare in UK – Club Casa Romanilor.

 

Dacă ți-a plăcut acest material și vrei să citești și altele asemănătoare dă un like paginii noastre. Londonezul este un proiect românesc care își propune să facă presă adevărată pentru românii din UK. Presă adevărată înseamnă reportaje originale și nu copiate de aiurea, știri verificate și interviuri cu oameni care au ceva folositor de spus. Noi facem știri! Nici nu le inventăm, nici nu le copiem!

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X