Ambasadorul Marii Britanii, mesaj după moartea Regelui Mihai. Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, a transmis, marți, 5 decembrie, condoleanțe Familiei Regale a României, Guvernului și poporului român în contextul decesului Regelui Mihai și a subliniat că fostul suveran a fost o figură foarte importantă a istoriei comune a celor două state.
„Condoleanțe din partea Guvernului Marii Britanii pentru Familia Regală a României, Guvernul României și poporul român. Regele Mihai a fost o figură foarte importantă în istoria noastră comună. A luptat împotriva comunismului, a fascismului, a avut legături foarte strânse cu Marea Britanie. E o perioadă foarte tristă și suntem alături de România”, a declarat Brummell, citat de Agerpres, după întâlnirea ambasadorilor statelor membre UE cu președintele Klaus Iohannis.
Regele Mihai a murit la 96 de ani, în ziua de marți, 5 decembrie 2017, la ora 13.00, la reședința sa din Elveția.
Trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei.
Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea Regelui Mihai va avea loc la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.
Majestatea Sa anunțase pe 2 martie 2016 că se retrage din viața publică, după ce recent a fost diagnosticat cu leucemie, urmând ca prerogativele sale să fie preluate de Principesa Margareta, cea care a lipsit de la căpătâiul Regelui Mihai. Nu i-a fost alături în ultimele clipe de viață. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteța Sa Regală Principesa Maria.
Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al regelui Carol al II-lea şi al prinţesei Elena, strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a.
Pe data de 20 iulie 1927, Mihai devine rege al României, în urma renunţării la tron a tatălui său, Carol al II-lea. Detronat trei ani mai târziu de tatăl său, Mihai reprimeşte coroana după un deceniu, pe 6 septembrie 1940.
În al Doilea Război Mondial, când România se aliază cu Germania împotriva Uniunii Sovietice, iar ruşii câştigă războiul, Mihai se vede nevoit să abdice. Legenda spune că, pe 30 decembrie 1947, când a părăsit România şi a plecat în exil, în Elveţia, trenul său ar fi fost încărcat cu aur, bijuterii şi tablouri, considerate a fi patrimoniu naţional.
n 1992, regelui i se permite să revină în ţară pentru a participa la prăznuirea Paştelui. Cum peste un milion de oameni au ieşit în stradă pentru a-l întâmpina, excesul de popularitate l-a îngrijorat pe Ion Iliescu, preşedintele României la acea vreme, așa că l-a întors pe rege de la Aeroportul Otopeni înapoi în Elveţia!
Regele Mihai e reprimit în ţară, în 1997, de preşedintele Emil Constantinescu, iar momentul a fost marcat și printr-un discurs emoționant în fața guvernului și parlamentului:
”Nu suntem cerșetori. Vrem să fim în Alianță și în Uniunea Europeană pentru că suntem de părere că ele ar fi incomplete fără România. Suntem gata să contribuim mai mult ca alte state la împlinirea acestor instituții. Supraviețuirea lor este în interesul nostru. Fără NATO și Uniunea Europeană continentul poate aluneca spre noi sfere de influență, iar România ar fi una din primele țări care ar avea de suferit. Avem încredere în promisiuni, dar așteptăm mișcări concrete în această direcție, și le așteptăm (…) În acest spirit, vreau să vă spun că doresc ca prima mea fiică, Margareta, să succeadă în toate drepturile și prerogativele mele când Atotputernicul va decide că mi-a sosit clipa. (…) Sunt sigur că Margareta va fi înconjurată cu afecțiune și încredere, în același fel în care au fost înconjurate Reginele Elisabeta, Maria și Elena, cu aceeași afecțiune și speranță cu care a fost înconjurată alături de mine, Regina Ana”.
Regele Mihai a murit. A fost diagnosticat cu leucemie în 2016
Regele Mihai a fost operat anul trecut în Elveția. Majestatea Sa a aflat, la începutul anului 2016, că are leucemie cronică și carcinom epidermoid metastazant. Din acest motiv, Regele Mihai și-a anunțat retragerea din viața publică prin intermediul unui mesaj, în care a menționat că fiica sa, Principesa Margareta, îi va prelua prerogativele.
Regele Mihai a fost căsătorit cu Regina Ana de Bourbon-Parma, iar în anul 2015 au sărbătorit 67 de ani de la căsătoria lor, oficiată pe 10 iunie 1948, la Atena. Regina Ana a murit pe 1 august 2016. Considerat cel mai longeviv cuplu regal din istoria României, cei doi au avut împreună cinci fete: Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria.
Sursa: libertatea.ro