Un bărbat a fost înjunghiat mortal, iar alţi doi au fost răniţi miercuri, în atacuri separate, pe stradă, în Irlanda, iar poliţia care anchetează incidentelele nu exclude ipoteza teroristă, relatează The Associated Press.
Un bărbat a fost reţinut şi încarcerat la o secţie de poliţie la Dundalk, în Irlanda, imediat la sud de frontiera cu Irlanda de Nord, au anunţat forţele de ordine.
Presa scrie că bărbatul reţinut este un egiptean în vârstă de 18 ani. Identitatea suspectului nu a fost dezvăluită şi împotriva lui nu s-au formulat acuzaţii.
Un bărbat japonez a fost înjunghiat, potrivit presei irlandeze. El a fost atacat pe stradă şi înjunghiat în spate, miercuri dimineaţa, la Dundalk. Bărbatul a murit la faţa locului.
Celelalte răniri au avut loc în alte părţi ale localităţii Dundalk. O persoană a fost înjunghiată, iar alta a fost atacată cu o bară de fier, potrivit presei.
Poliţia a primit apeluri de urgenţă din trei locuri de la Dundalk şi a putut aresta rapid suspectul, care avea asupra sa o bară mare de gard atunci când a fost reţinut, a declarat superintendentul şef Christy Mangan.
Primul atac a fost semnalat la ora locală 9.00, iar atacurile au avut loc într-un interval de 40 de minute.
El a precizat că nu s-a stabilit vreun mobil şi că între ipoteze se află terorismul.
”Vom depune eforturi să stabilim antecedentele suspectului, cine este, de unde provine şi de ce este aici”, a declarat el.
Este neclar de ce un ”trecător nevinovat” a fost atacat, a spus Mangan.
Suspectul s-a aflat în contact cu poliţia în urmă cu două zile, când a fost chestionat în legătură cu statutul său de imigrant, a declarat el, adăugând că el crede că suspectul încerca să obţină azil în Irlanda.
Sursa: news.ro