Victor Spirescu a fost primul român care a ajuns în UK la 1 ianuarie 2014. A devenit celebru în presa britanică, în special, pentru acest fapt. Acum 4 ani, o parte din britanici erau speriați că românii vor veni în masă și le vor lua locurile de muncă. De aici și atenția acordată primului român care a venit în UK după ridicarea restricțiilor. Ieri, Victor a murit într-un accident de mașină.
Viaţa sa privată, inclusiv condamnarea pentru agresarea fostei iubite, a fost expusă în repetate rânduri în ziarele britanice, a fost fotografiat cu politicieni, a apărut la televizor alături de liderul UKIP Nigel Farage, a fost oprit pe stradă de străini care îi cereau autografe.
La un an după ce ajunsese în Marea Britanie, Victor declara, potrivit Daily Mail, că abia aşteaptă să se întoarcă în România, cu toate că afirma că, anual, câştigă 60.000 de lire sterline (76.000 de euro).
Spirescu a părăsit şcoala la 18 ani şi susţinea că a învăţat engleza de la televizor. În Marea Britanie, acesta a lucrat, printre altele, într-o spălătorie şi în construcţii, iar în prezent, românul reuşise să îşi deschidă propria afacere.