Acum opt ani, Gheorghe Burghiu, 52 de ani, a decedat într-un accident de muncă lângă Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite. Lucra pentru SC Electromontaj București din 1994 și era maistru electrician. De atunci, fiul său George Burghiu se luptă pentru dreptate. ”Nu e vorba de bani, ci de faptul că există o complicitate între această mare companie românească și instituțiile statului roman, în special ITM, complicitate prin care se dorește mușamalizarea cazului tatălui meu”, ne-a declarat George Burghiu.
FAPTELE Maistrul Burghiu a decedat într-un accident de mașină. Era în timpul serviciului. Șefii de la Electromontaj au spus că accidentul s-a produs din cauza lui și s-au spălat pe mâini. Doar că un maldăr de acte și declarațiile martorilor arată o cu totul altă realitate. Maistrul Burghiu s-a urcat la volan pentru că a fost obligat, forțat de condițiile de muncă asigurate de Electromontaj. În plus acesta fusese nevoit să meargă pe jos, prin desert (peste 40 de grade Celsius). Toți muncitorii de acolo, angajați de Electromontaj, erau obligați să lucreze 7 zile pe săptămână, în condiții extreme! De fapt, chiar și accidentul s-a produs într-o zi, teoretic, liberă! Sunt doar câteva nereguli, plus multe altele, la care în mod ciudat inspectorul Florian Duminică de la ITM București a închis ochii. Și cel mai important este faptul că inspectorul a presupus că a fost vorba de un accident de mașină deoarece șoferului decedat nu i-a fost făcută o autopsie pentru a se cunoaște cauzele decesului. Este foarte posibil, date fiind condițiile dure de muncă și viață asigurate de Electromantaj ca Gheorghe Burghiu să fi suferit un infarct în timp ce se afla la volan.
Angajatul decedat, compania încasează asigurarea de viață!
Toate aceste fapte le-a descoperit fiul maistrului decedat, George Burghiu. Acesta a a realizat că șefii de la Electromontaj ascund adevărul. Ceea ce la început a fost o bănuială s-a adeverit în timp prin noi date și , mai ales, prin refuzul companiei de a arăta importante documente justificative. ”Tatăl meu avea cel puțin o asigurare pe viață. Nu știu cât valora și nici ce s-a întâmplat cu acești bani. Ulterior, Electromontaj a recunoscut că a încasat banii pe asigurare dar nu a dat nimic familiei motivând faptul că banii au fost cheltuiți pe cheltuieli de transport, de înmormântare, etc. Cu toate acestea nu ne-au arătat nicio chitanță, nimic prin care să-și justifice cheltuielile”, ne-a declarat George.
De ce ar fura o mare companie românească banii unei văduve?
Ca majoritatea românilor plecați la muncă peste hotare, Gheorghe Burghiu nu s-a dus departe de familie, în Emiratele Arabe Unite de plăcere. Avea de întreținut o familie printre care și o fată cu handicap sever din naștere care nu se poate întreține singură. Cu toate acestea, o companie cu o cifră de afaceri anuală de sute de milioane de Euro, acceptă să dea familiei doar 4000 de Euro. De fapt, a fost obligată printr-o sentință judecătoarească pentru că altfel, nici acești bani nu ajungeau la văduva Burghiu.
Lupta fiului cu morile de vânt
În fața acestei nedreptăți, George Burghiu și-a căutat dreptatea în instanțele de judecată. În prezent dosarul este instrumentat de parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București. Deși procurorii au dat două rezoluții de închidere a dosarului, ambele au fost anulate de instanța de judecată.
Cine și cu ce se ocupă Electromontaj
Electromontaj SA, este printre puținele mari companii comuniste care au rezistat tranziției. Este vorba de o firmă care avea puncte de lucru în afara țării și, evident, supravegheată și controlată de fosta Securitate. Ce regim are în prezent, nimeni nu știe, dar e foarte probabil să aibă același tip de control. Asta ar explica și comportamentul ciudat și părtinitor al inspectorilor de la ITM București.