BOK Construction, companie românească de construcții cu sediul la Londra, fondată și condusă de Constantin Boca, a fost remarcată de către liderii comunității antreprenoriale din Marea Britanie. Joi, 26 aprilie 2018, compania BOK Construction a fost distinsă cu premiul BEST SERVICE BASED în cadrul galei BUSINESS EXCELLENCE FORUM & AWARDS 2018. Evenimentul desfășurat la Liverpool a beneficiat de prezența unor manageri din cele mai performante companii britanice, personalități din spațiul economic și academic și oficialități locale. Aceștia au acordat 15 premii având ca și criterii competența, standardele fiecărei organizații, realizările dar și cultura organizațională, etica în afaceri și viziunea echipei de management.
Distincția este o recunoaștere a activității companiei BOK Construction, care are ca obiect de activitate o gamă variată și complexă de lucrări în industria construcțiilor și amenajărilor interioare. Este un moment de mândrie și pentru comunitatea românească, implicată în acest domeniu în mod semnificativ, faptul că o companie condusă și compusă în mare parte de români este premiată pentru servicii excepționale clienților fiind o realizare deosebită.
“Prin angajarea și pregătirea persoanelor cu o pasiune pentru excelență, am adunat o echipă de oameni muncitori, talentați și loiali, care se mândresc cu munca lor și continuă să crească în capacitatea lor de a oferi. Sunt oameni cu un caracter frumos, de care sunt mândru, care au valori, pasiune, respect faţă de echipă, clienţii şi partenerii noştri şi dorinţa deplină de a face o diferență! Fiecare membru al echipei înțelege importanța asigurării calității, profesionalismului și discreției în fiecare etapă a dezvoltării proiectului. Mai presus însă de toate, tot ce facem, atât eu cât și echipa mea, facem din inimă și cu simț al responsabilității. Immaculate Construction este motto-ul nostru și lucrăm să-l aplicăm în toate proiectele. “ (Constantin Boca, fondator BOK Construction)
Înființată în anul 2007, cu capital 100% românesc, BOK Construction a trecut printr-un proces de restructurare masivă în 2016. Cu o cifră de afaceri de peste £12 milioane lire sterline, BOK Construction are o listă impresionantă de lucrări executate la cele mai înalte standarde, livrate eficient și competitiv. Printre beneficiari se numără: Barclays Bank, Bank of China, Capital One, PWC, Aviva, Royal Mail, Ernst&Young, Rolls Royce, Deutsche Bank, the Shard, Oxford University, Universal Music Group, University of Arts London etc. Echipa numără în prezent peste 300 de persoane (75% români), toate selectate pentru experiența, atitudinea și abilitățile lor, nu doar talentul fiind recunoscut ci și dorința de excela în domeniul de activitate.
BOK Construction face parte dintr-un grup de firme fondate de Constantin Boca, specializate în construcții și investiții pe piața imobiliară britanică. Împreună cu fratele său, Nichifor Boca, Constantin a fondat în 2013 Fresh Organic Products, o companie dedicată importului de produse organice și premium din România către Marea Britanie. FOP este importator exclusiv al AQUA Carpatica în UK și Irlanda, cu listări realizate deja în peste 1000 de magazine, inclusiv Harrods, Wholefoods, Ocado și Tesco.
Profund conștienți de valorile sociale și mereu dedicați dorinței de a avea un impact pozitiv în viața oamenilor, încă de la înființare s-a asumat ca minim 20% din profitul înregistrat să fie direcționat inițiativelor cu impact social atât în UK cât și în România.
Atașamentul față de România și sentimentul de responsabilitate civică l-au determinat să fondeze și firme care activează în țară, prin care să contribuie la economia națională dar mai ales să aplice din expertiza dobândită în Marea Britanie, cel mai nou proiect fiind restaurantul COLIERI din Rădăuți fondat în 2007.