Dincolo de luările de poziție oficiale, pesediștii s-au simțit extrem de ofensați de faptul că românii din străinătate s-au ținut de cuvânt și i-au făcut de râs la deja celebrul miting din 10 august. O dovadă o reprezintă refrenul cântat la o petrecere organizată la senatorul PSD Niculae Bădălău. Acesta a fost filmat când cânta și dansa pe o manea cu versurile „Să vină Diaspora, că noi ne pișăm pe ea”
Deputatul USR Adrian Claudiu Prisnel a publicat o filmare în care senatorul PSD Niculae Bădălău dansează la un eveniment pe o manea în care solistul cântă „Să vină Diaspora, că noi ne pișăm pe ea”. Acesta nu precizează când a avut loc întâmplarea. „Imaginile cu Niculae Bădălău, unul dintre cei mai importanți baroni din PSD, cântând de zor: „să vină Diaspora, că noi ne pișăm pe ea” demonstrează încă o dată ura pe care hoții o au față de toți oamenii cinstiți, alungați din România tocmai de acești penali. I-au bătut, i-au gazat în Piața Victoriei, au despărțit sute de mii de mame de copiii lor, iar acum țin să arate cât de mult îi disprețuiesc”, scrie deputatul Prisnel. În filmarea completă se mai aud versuri precum „Nu avem frică de rău, la putere-i Bădălău” și „N-aveam frică de orice, la putere-i PSD”. Petrecerea ar fi avut loc joi seară, în Bolintin Vale, județul Giurgiu, acasă la Niculae Bădălău.