Pentru cei care citesc doar titlul e o doar o glumă! Dar ei nu vor înțelege asta, pentru că citesc doar titlul. Pentru toți ceilalți e un clișeu, ca multe altele care au apărut în cadrul dezbaterii legate de referendum. Când spun dezbatere, exagerez, pentru că practic nu există nicio dezbatere în care două tabere se confruntă cu argumente logice. Există doar clișee rostogolite bombastic în această ciorbă socială în care analfabeții polemizează cu academicieni iar politicienii se poziționează după cum cred ei că ar atrage mai multă simpatie și voturi.
Pe mine, însă, mă nedumiresc câteva idei îmbrățișate rapid de toată lumea, pro sau anti PSD. De exemplu, protejarea familiei tradiționale. Înțeleg că familia asta tradițională e formată dintr-un bărbat, o femeie și ce or mai procrea ei. Ce nu înțeleg este cum este protejată familia tradițională prin referendum și, de fapt, cine o amenință. Pentru că, dacă, alături de familia tradițională apare și aia netradițională, formată din doi băieți, sau două fete, asta nu înseamnă că automat dispare familia clasică. N-o fi homosexualitatea o pestă porcină și ne molipsim unii de la alții, și apoi o să începem să o ardem toți în familii netradiționale!
Cel mai tare argument al tradiționaliștilor este altul: A fost invocat recent de un preafericit cu Mercedes și șofer dar exista și dinainte: ne fură homosexualii copiii! Ideea ca un copil să ajungă cândva într-o familie netradițională de homosexuali provoacă automat huiduieli și o milă extraordinară pentru bieții copii maltratați. Faptul că sute de mii de copii în România se culcă flămânzi, nu au cu ce se îmbrăca, asta nu impresionează foarte tare. Dar rupem fâșul de nervi la ideea că poate cândva într-un viitor nesigur, homosexualii vor avea dreptul să se căsătorească și ulterior să adopte copii…pe care îi vor fura de la familiile tradiționale. Și de aceea trebuie mers la referendum să îi protejăm pe bieții copilași din viitor. Ăștia din prezent care sunt rupți de foame se descurcă ei!
O altă stupizenie, merg la referendum să îmi salvez țara! Asta e mai elitistă, e pentru patrioții pur-sânge. Într-o Europă decadentă, la marginea prăpastiei, România triumfă cu ajutorul familiei tradiționale! Țara asta, furată într-o veselie și din interior și din exterior, se va salva cu soțul și soția! Toate furăciunile din ultimii 30 de ani au fost uitate, toți politicienii corupți, afaceriștii șpăgari, falșii investitori, toți aceștia sunt pantaloni scurți pe lângă adevăratul pericol care ne amenință, homosexualii!
Cei mai hilar e că în toată tărășenia asta a intrat cu crucea înainte preafericiții și sutănoșii. Acum, mai puțin de un an de zile Biserica Ortodoxă Română era zguduită de două scandaluri, preotul Potomaci și episcopul Corneliu! Ambii, mari iubitori de băieți! Dacă au fost numai doi care au apărut în presă, să nu credeți că sunt singurii. Iar mila Domnului nu e de ajuns să spele aceste păcate, păcate pe care nici nu și le-au asumat și nici nu au făcut nimic ca să le spele. Și culmea, ei sunt cei care, astăzi, țipă cel mai tare! Să piară Sodoma și Gomora! Să ne salvăm țara, să ne salvăm familiile și copilașii!
Serios? Asta e problema României?