REFERENDUM familie. Băsescu anunţă cum va vota: În mod paradoxal, la noi referendumul este susţinut de socialişti

Cum şi-a motivat Băsescu felul în care va vota la REFERENDUMUL pentru familie

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, sâmbătă seara, într-o emisiune televizată, că va merge la referendum şi va vota favorabil pentru ca familia să fie formată dintr-un bărbat şi o femeie, fiindcă punct de vedere politic, rămâne un om de dreapta.

”În mod paradoxal, la noi referendumul este susţinut de socialişti. Eu provin din familia popularilor europeni, care sunt creştin democraţi şi care încurajează familia. Deci, voi merge la vot pentru un DA – familia formată dintr-un bărbat şi o femeie. Din punct de vedere politic, rămân un om de dreapta”, a declarat la România TV Traian Băsescu.

El a respins poziţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora referendumul ar fi neconstituţional.

”Am văzut discuţii legate de Constituţie, că nu ar permite modificări care reduc potenţiale drepturi. Aşa este, numai că tot în Constituţia pe care o invocă cei care vorbesc de un referendum care nu ar fi tocmai constituţional scrie că tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte prevalează asupra dreptului intern. Ori în Tratatul pentru drepturile fundamentale ale omului se spune clar că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie. Iar România este parte a acestei convenţii”, a adăugat fostul şef al statului.

Referendumul se va desfăşura pe parcursul a două zile, 6 şi 7 octombrie 2018, între orele 7.00 şi 21.00.

Întrebarea care va fi adresată românilor la referendumul pentru redefinirea familiei va fi: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”.

Senatul a adoptat, pe 11 septembrie, în calitate de for decizional, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi. „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instituirea copiilor”, prevede modificarea adusă articolului 48 din Constituţia României.

Sursa: mediafax.ro

Lista secţiilor de votare din Marea Britanie

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de NordLondra 1Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square, SW1X 8PH
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de NordLondra 2Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square, SW1X 8PH
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de NordLondra 3Secția Consulară a Ambasadei României, 344 Kensington High Street, W14 8 NS
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de NordLondra 4Secția Consulară a Ambasadei României, 344 Kensington High Street, W14 8 NS
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de NordLondra 5 (Harrow)Harrow Civic Centre, Station Road, Harrow HA1 2XY
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de NordLutonDunstable Town Hall, High St N, LU6 1NF
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de NordEdinburghConsulatul General al României, 7-9 North St David Street, EH2 1AW
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de NordGlasgowRenfield Centre, 260 Bath Street, Glasgow, G2 4JP
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de NordAberdeenCommittee Room 5, Town House, Broad Street, Aberdeen, AB10 1FY
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de NordSwanseaBruce Road, Swansea, SA5 4HS
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de NordBirminghamMagnet Centre, Park Approach, Birmingham B23 7SJ
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de NordPortsmouthFratton Community Centre, Trafalgar Place, Fratton Portsmouth PO1 5JJ
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de NordBristol1 Redland Park, Bristol BS6 6SA
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de NordBelfast1 Stranmillis Embankment, Belfast, BT7 1GB
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de NordInsula JerseyPrimăria din Saint Helier – 50 York Street, JE4 8PA

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X