Alex Paşcanu (20 de ani), românul de la Leicester, a fost, alături de colegii săi, să-i aducă un ultim omagiu lui Vichai Srivaddhanaprabha, fostul patron al „Vulpilor”, decedat după ce elicopterul său s-a prăbuşit lângă stadion.
Kasper Schmeichel nu s-a putut abţine şi a plâns, fiind evident afectat de cele întâmplate după meciul Leicester – West Ham 1-1.
În ultimele două zile, arena „vulpilor” s-a transformat într-un loc unde fanii de pretutindeni i-au putut aduce un ultim omagiu omului care a transformat-o pe Leicester City dintr-o echipă obişnuită să lupte pentru evitarea retrogradării în campioana surprinzătoare a Angliei, în urmă cu două sezoane.
Luni seară, 29 octombrie, la stadion au ajuns şi jucătorii fostei campioane din Premier League, printre care s-au numărat şi fotbaliştii echipei secunde, din care face parte şi românul Alex Paşcanu. Portarul Kasper Schmeichel şi-a stăpânit cu greu lacrimile, asta după ce duminică noapte, în urma confirmării decesului lui Vichai Srivaddhanaprabha, a transmis un mesaj emoţionant prin intermediul reţelelor de socializare.
„Nu-mi vine să cred că aşa ceva se întâmplă! Sunt total devastat şi cu inima frântă. Pur şi simplu nu pot crede ce am văzut aseară. Nu pare real […]
În viaţa mea nu am întâlnit un om ca tine. Atât de muncitor şi dedicat, atât de pasionat, de bun şi generos, până la extrem. Aveai timp pentru toată lumea şi i-ai mişcat pe toţi. Nu contează despre cine era vorba, aveai timp pentru ei. Te-am admirat ca lider, tată şi bărbat!
Ai schimbat fotbalul pentru totdeauna! Le-ai oferit tuturor speranţa că imposibilul e posibil! Nu numai fanilor noştri, ci fanilor din întreaga lume şi din orice sport. Nu mulţi oameni au reuşit asta.
Când m-ai transferat, în 2011, mi-ai spus că vom fi în Champions League în maxim şase ani şi că vom realiza lucruri măreţe. M-ai inspirat şi am crezut în tine. M-ai făcut să simt că nimic nu e imposibil. Fără tine şi famila ta, toate aceste lucruri, tot ce am realizat împreună, nu s-ar fi întâmplat vreodată!”, a scris Kasper Schmeichel într-o scrisoare deschisă adresată fostului său patron, Vichai Srivaddhanaprabha.
Sursa: mediafax.ro