City-ul londonez se prăbușește, după Brexit: 800 mld. euro vor ieși din capitala Regatului și 10.000 de joburi ar putea dispărea. Care va fi noul centru financiar al Europei
Londra va pierde active de până la 800 de miliarde de euro în favoarea Frankfurtului, din cauza Brexitului, până în martie, în condiţiile în care băncile îşi transferă afacerile în alte centre financiare, potrivit grupului german de lobby Frankfurt Main Finance (FMF), citat de CNBC.
Datele sunt calculate pe baza informaţiilor că 30 de instituţii financuare au cerut aprobarea Băncii Centrale Europene (BCE) să îşi mute sediile centrale la Frankfurt. Acest număr va fi şi mai mare până în martie, iar creşterea va continua după Brexit, potrivit FMF, scrie News.ro.
Cele 800 de miliarde de euro transferate din Londra sunt active precum numerar, stocuri şi cheltuieli preplătite.
Potrivit unui email al FMF, companiile mută respectivele active de la Londra la Frankfurt pentru ca noile birouri să îndeplinească condiţiile minime prevăzute de lege.
Directorul general al FMF, Hubertus Vath, a explicat în raport că incertitudinile obligă băncile să îşi transfere unele divizii sau toate operaţiunile din Marea Britanie.
”Atâta timp cât vor persista incrtitudinile, majoritatea instituţiilor vor prefera probabil soluţia minimă. În orice caz, este clar că vor urma efecte secundare considerabile”, a spus acesta.
Mai multe bănci mari au anunţat că vor transfera locuri de muncă în afara Londrei, înainte de Brexit.
FMF anticipează că până la 10.000 de locuri de muncă vor fi mutate la Frankfurt înainte de Brexit, iar transferurile vor continua până în 2024.
Situaţia este ceva mai complicată, pentru că în multe cazuri unele bănci au deschis sau au extins birourile europene, dar nu au anunţat planuri masive de transferare a angajaţilor din Londra în alte locaţii. Alte bănci analizează reorganizarea pe scară largă a operaţiunilor europene.
Grupuri care reprezintă Londra şi sectorul său financiar au spus CNBC că industria se pregăteşte pentru cel mai prost scenariu dar nu a resimţit încă un imact major al transfeării de operaţiuni. Catherine McGuinness, preşedinte pentru politici la City of London Corporation a spus că nu a observat temeri de o materializare a unor pierderi majore de locuri de muncă. McGuinness a spus că firmele urmăresc cu atenţie desfăşurarea negocierilor dintre cele două părţi.
Săptămâna trecută, Banca Angliei avertiza că Marea Britanie riscă să suporte un impact mai puternic asupra economiei decât în perioada crizei financiare globale de acum 10 ani, dacă peste patru luni va ieşi din Uniunea Europeană în condiţii extreme.
Banca Angliei a estimate, totodată, că economia s-ar putea contracta cu până la 8%. Instituția a precizat, însă, că scenariul unei ieşiri dezordonate din UE a Marii Britanii, care ar implica întârzieri mari la frontierele britanice şi pierderea încrederii în instituţiile britanice pe piaţa financiară nu reprezintă scenariul său de bază.
Dar, dacă se va întâmpla, lira sterlină s-ar deprecia cu 25%, ajungând aproape la paritate cu dolarul, inflaţia ar urca la 6,5%, de la nivelul actual de 2,4%, iar dobânzile ar creşte. Preţurile locuinţelor ar putea scădea cu 30%.
”Sarcina noastră nu este să sperăm ce este mai bine, ci să fim pregătiţi pentru ce este mai rău”, a afirmat guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, într-o conferinţă de presă, notând că băncile britanice pot rezista celui mai puternic şoc al Brexit.
Londonezul este un proiect jurnalistic inițiat de câțiva ziariști români stabiliți în UK. Scopul nostru este să informăm și să ajutăm românii din această țară prin știri, anchete și reportaje profesioniste. Dacă vrei să fii informat dă un like paginii noastre de facebook https://www.facebook.com/Londonezul.co.uk/ pentru a putea fi înștiințat de fiecare dată când apare un material nou!
Codul rutier se modifică din nou. Șoferii riscă amenzi usturătoare în cazul în care nu respectă corect folosirea fazei scurte, așa cum este prevăzută în noul act. Șoferii români vor...
Regele Charles al III-lea va vizita România pe data de 2 iunie, au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale. Potrivit acestora, vizita ar fi fost convenită la ceremonia de încoronare, la care au...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost primit luni, la coborârea din elicopterul cu care a sosit la reşedinţa de la Chequers, la nord-vest de Londra, de către premierul britanic Rishi...