Cu ocazia Centenarului, Doi renumiți balerini români, pe scenă la Milano

COMUNICAT DE PRESĂ

6 decembrie 2018

 Cu ocazia Centenarului, 

Doi renumiți balerini români, pe scenă la Milano

 

  • ”Fraudulent Smile”, lucrarea de suflet a coregrafului și balerinului Ross Freddie Ray, va fi pusă pe scenă luni, 10 decembrie, în fața unei audiențe formate din 2.500 de spectatori, la Teatro degli Arcimboldi
  • Deşi britanic, Ross Freddie Ray s-a stabilit în România şi are încredere în viitor

 

”Fraudulent Smile”, lucrarea de suflet a coregrafului și balerinului Ross Freddie Ray, managing partner ”Ross Freddie Ray Productions”, pe muzica trupei Kroke, va fi pusă pe scenă luni, 10 decembrie, în fața unei audiențe formate din 2.500 de spectatori, la Teatro degli Arcimboldi din Milano, ca parte a spectacolului Sergei Polunin Sacre.

Razvan Cacoveanu

Sergei Polunin, unul dintre cei mai renumiți balerini în momentul de față și actor, a ales Fraudulent Smile ca parte din spectacolul său propriu și a ales, de asemenea, să danseze și rolul principal alături de renumitul Johan Kobborg, în cadrul acestei părți. Alături de ei dansează și doi cunoscuți balerini români: Răzvan Cacoveanu, de la Opera Națională București, precum și Cristian Preda, artist independent.

Cristian Preda

Din coregrafia spectacolului mai fac parte Julia Baro (Opera Națională București), Giorgio Garett (English National Ballet), Liam Morris (Estonian National Ballet), Killian Smith (Ballet Lisbon) și Estelle Bovay (Aterballetto). Ross Freddie Ray a repetat personal cu fiecare dintre balerinii menționați, deplasându-se, în ultimele luni, în țările unde aceștia activează.

”Fraudulent Smile” reprezintă o comedie neagră, lucrare ce a câștigat competiția Ursula Moreton și a fost dansată de către peste 30 de balerini profesioniști. Coregrafia a fost pusă în scenă în diverse țări, precum SUA – New York, Grecia, Finlanda, Suedia, Marea Britanie – Emerging Dancer în cadrul English National Ballet.

Ultima reprezentație ”Fraudulent Smile” a avut loc pe 11 iunie, la London Coliseum, una dintre cele mai mari scene din Londra. Ross Freddie Ray are o mare afinitate pentru artiștii români și încearcă să-i pună în prim plan la fiecare eveniment organizat de compania pe care o coordonează.

În perioada 2014-2018, Ross Freddie Ray a făcut parte din compartimentul balet al Operei Naționale București și a putut fi urmărit în apariții precum Tybalt / tatăl Montague în ”Romeo și Julieta”.

Ross Freddie Ray

Deşi britanic, Ross Freddie Ray s-a stabilit în România şi are încredere în viitor. ”Am călătorit destul de mult în jurul lumii, am fost în safari în Africa, am fost în Insulele Caraibe, în romanticul Paris, în faimosul Los Angeles, dar, după gustul meu, frumuseţea României este incomparabilă, este ţara în care am ales să trăiesc. Frumuseţea plajelor, pădurile, munţii, vinul… Chiar este una din cele mai frumoase ţări din lume. Sunt puţine minusuri, dar orice ţară are şi plusuri, şi minusuri, este foarte greu pentru business-urile mici să se dezvolte, există, evident, o problemă a corupţiei, şi desigur… gropile de pe străzi. Dar ce admir este că românii sunt oameni care au o putere de voinţă deosebită pe care nu multe ţări o mai au”, spune el.

”Ross Freddie Ray Productions” a demarat cu succes, în acest an, proiectul ”Masterworks”, care are menirea să aducă la dispoziția artiștilor români și micuților artiști în devenire educație de înaltă calitate sub formă de masterclass-uri de balet, actorie, dans, musical, jazz, step și dans contemporan.

 Despre “Ross Freddie Ray Productions”

Ideea care a stat în spatele companiei a fost aceea de a aduce investiţie în balet. În România este o problemă de finanţare, de percepţie şi de investiţie în acest domeniu iar fondatorii companiei speră ca prin exemplul lor să dezvolte din balet o modalitate viabilă de entertainment.

Francesca Baciu are doar 20 de ani şi încă de la o vârstă fragedă a făcut parte din lumea artistică. După 10 ani de gimnastică ritmică de performanţă, cu rezultate la Campionatele Europene, a ales baletul. În anii de liceu a participat la o multitudine de concursuri de balet şi dans contemporan la care a obţinut rezultate precum: premiul I la Olimpiada Naţională desfăşurată la Bacău, premiul II la World Ballet Competition faza europeană şi finalistă Youth American Grand Prix la Paris. De la o vârstă destul de fragedă, respectiv din clasa a 9-a, a început să colaboreze cu Opera Naţională Bucureşti. Primul său spectacol la Operă a fost “Lacul Lebedelor”, după care au urmat “Albă ca Zăpada”, “Corsarul” şi ‘Manon” până la terminarea liceului. În 2016 a devenit angajată a Operei Naţionale Bucureşti şi studentă la ASE. În acest timp a dansat spectacole renumite din repertoriu precum “Romeo şi Julieta”, “Don Quijote”, “Baiadera” etc. În urma unui accident, a fost nevoită să renunţe la dans. Însă şi-a dat seama că dacă nu poate dansa fizic, nu înseamnă că nu mai poate face parte din lumea baletului şi a dansului.

La sfârşitul anului 2017 a înfiinţat compania Ross Freddie Ray Productions, împreună cu Ross. Venind dintr-o familie de business şi având parte de educaţie în domeniul economic, a găsit oportună combinaţia cunoştinţelor de business cu arta, mai ales după ce a constatat o lipsă de investiţii în balet.

Ross Freddie Ray s-a născut în Lancashire, Marea Britanie, şi a urmat studiile celei mai prestigioase şcoli de balet din lume: “Royal Ballet School” Covent Garden. În acest timp, a dansat în colaborare cu Royal Opera House următoarele spectacole: “Alice în Ţara Minunilor”, “La Bayadere”, “Don Quixote”, “Lacul Lebedelor” şi, de asemenea, a fost alături operei în Royal Ballet Tour Tokyo 2013.

Încă de la începutul acestui drum a fost atras de partea coregrafică a baletului şi a avut ocazia de a pune în scenă numeroase coregrafii proprii atât pentru spectacole, cât şi pentru concursuri. “Fraudulent Smile”, o lucrare dragă lui Ross, a câştigat concursul “Ursula Moreton” UK, în urma căruia a fost performată în peste 9 ţări, 14 scene şi de peste 30 de balerini diferiţi! Chiar în această vară, “Fraudulent Smile” va fi pus în scenă la London Coliseum, în faţa a 2000 de spectatori în cadrul concursului “Emerging Dancer”  în care vor dansa balerini ai English National Ballet.

În 2014 s-a alăturat Operei Naţionale Bucureşti şi, de atunci, a dansat atât roluri solistice, cât şi ansamblu în spectacole precum: “Romeo şi Julieta”, “Sacre du Printemps”, “La Fille Mal Gardee”, “Classical Symphony”, “Opus 73”, “Giselle”, “Anna Karenina” şi multe altele.

În 2017 a deschis compania Ross Freddie Ray Productions, împreună cu Francesca, cu scopul de a aduce investiţie şi de a creşte piaţa în lumea baletului.

 

Pentru alte amănunte:

Francesca Baciu

[email protected]

0758 254 699

Ross Freddie Ray

[email protected]

—–

Londonezul este un proiect jurnalistic inițiat de câțiva ziariști români stabiliți în UK. Scopul nostru este să informăm și să ajutăm românii din această țară prin știri, anchete și reportaje profesioniste. Dacă vrei să fii informat dă un like paginii noastre de facebook https://www.facebook.com/Londonezul.co.uk/ pentru a putea fi înștiințat de fiecare dată când apare un material nou!

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X