Suspectul reținut în cazul uciderii românului Tudor Simionov, la Londra, este fiul lui Abu Hamza, un cunoscut terorist.
Imran Mostafa Kamel, de 26 de ani, a fost reținut și dus în fața instanței, unde a fost acuzat de ”posesia unei arme de foc cu intenția de a provoca teamă și pericol” și rămâne suspect în cazul de crimă care a avut loc pe 1 ianuarie, relatează Daily Mail.
Abu Hamza al-Masri este un cunoscut terorist de origine egipteană, extrădat din Marea Britanie și aflat în prezent în închisoare în SUA, după ce a fost condamnat la detenție pe viață pentru 11 capete de acuzare legate de terorism.
Tudor Simionov, canotor dinamovist, a fost ucis în noaptea de Revelion, la Londra, unde era bodyguard la un club de noapte. El şi-a apărat colegii, fiind considerat erou de presa engleză.
Sportivul lucra în echipa de securitate a unui club exclusivist din London’s Park Lane, iar la 5 dimineaţa, un grup de indivizi a încercat să intre cu forţa în club, înarmaţi cu săbii şi cutite.
Simionov şi colegii lui s-au opus, iar în incidenteul care a urmat tânărul canotor a fost înjunghiat mortal, după ce a sărit să-şi apere colegii.
Presa din Anglia l-a numit “erou” pentru curajul său.
Doi dintre colegii săi, de 29 şi 37 de ani, şi o femeie de 29 de ani, au fost răniţi în incident, însă se află în afara oricărui pericol.
Un bărbat de 26 de ani a fost arestat în urma acestui incident.
Simionov avea 33 de ani şi plecase în Anglia de două luni, pentru a-şi continua studiile masterale, el fiind absolvet al facultăţii de Marketing la ASE Bucuresti
Potrivit CS Dinamo, el a fost medaliat cu bronz la Europenele MASTER (veterani) din 2017 pentru Dinamo.
Anul acesta ar fi trebuit să se însoare cu prietena lui, Mădălina Anghel, care îl însoţise la Londra.