Retailerii din Marea Britanie spun că va urma o penurie de alimente și scumpiri, în cazul unui Brexit fără acord

Sursa foto: google.co.uk

Reţeaua de aprovizionare cu alimente din Marea Britanie ar putea fi perturbată grav de lipsa unui acord de ieşire a ţării din Uniunea Europeană, a avertizat o organizaţie de lobby care reprezintă companii precum Sainsbury’s, Asda, McDonald’s, KFC, transmite Reuters.

Problemele ar putea fi acute în luna martie, când Marea Britanie ar trebui, potrivit planificării, să iasă din UE şi când majoritatea produselor sale, de la salată la roşii, sunt în extrasezon, iar importurile sunt mai mari, potrivit unei scrisori a organizaţiei British Retail Consortium (BRC).

Scrisoarea, semnată şi de directorii supermarketurilor Co-operative, Marks & Spencer, Lidl şi Waitrose, a fost publicată înainte de un vot important din Parlament, programat pentru marţi, potrivit News.ro.

Răspunzând scrisorii, un purtător de cuvânt al premierului Theresa May a spus că există planuri pentru a menţine continuarea funcţionării serviciilor vamale şi a traficului, în eventualitatea unui Brexit dur. Siguranţa alimentelor este mare şi ”va continua să fie aşa chiar dacă vom ieşi din UE fără un acord”, a spus purtătorul de cuvânt.

Şefii companiilor au afirmat în scrisoare că au făcut planuri de rezervă, împreună cu furnizorii, pentru că este imposibil de compensat toate riscurile din lanţurile de apeovizionare şi că se tem că o perturbare semnificativă, pe termen scurt, ca rezultat al lipsei unui acord cu UE.

Vă solicităm din acest motiv să colaboraţi urgent cu colegii dumneavoastră din Parlament pentru a găsi o soluţie prin care să fie evitat un şoc post-Brexit, pe 29 martie, şi pentru eliminarea riscurilor pentru consumatori”, se arată în scrisoare.

Srisoarea de luni explică faptul că aproape o treime din alimentele consumate în Marea Britanie provin din UE, iar în martie 90% din salata, 80% din roşiile şi 70% din fructele moi vor proveni din UE.”Cum aceste produse sunt proaspete şi perisabile, trebuie transportate rapid de la ferme în magazinele noastre.

Acest lanţ complex de aprovizionare rapidă va fi perturbat semnificativ în eventualitatea lipsei unui acord”, potrivit scrisorii.Datele proprii ale guvernului britanic sugerează că volumul transporturilor de mărfuri între Calais şi Dover s-ar reduce cu 87% ca rezultat al ieşirii din UE fără un acord, mai arată scrisoarea.

Organizaţia a adăugat că devalorizarea monedei, costurile mai mari de transport şi tarifele ar putea duce la creşterea preţurilor.Doar 10% din importurile de alimente ale Marii Britanii sunt supuse tarifelor vamale. Dacă Marea Britanie va reveni la statutul de cea mai favorizată naţiune, în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, costurile importurilor ar creşte semnificativ, ceea ce ar pune presiune pe preţurile alimentelor, a explicat organizaţia.

Marea Britanie ar putea stabili tarifele de import la zero, dar acest fapt ar avea un impact devastator pentru fermierii britanici, care sunt o componentă majoră a lanţurilor de aprovizionare ale supermarketurilor.

Sursa: inCont.ro

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X