Polițiștii britanici i-au prins, justiția română i-au făcut scăpați: Povestea traficanților de copii din Țăndărei în The Sun

Sursa foto: The Sun

Cotidianul britanic The Sun a publicat o amplă investigație, după ce judecătorii de la Tribunalul Harghita au tergiversat 6 ani dosarul Țăndărei, până  ce faptele s-au prescris.

Sute de vile au fost construite în Țăndărei, prin traficarea și exploatarea copiilor trimiși să cerșească și să fure pe străzile Marii Britanii. Acești copii, unii foarte mici, sunt exploatați fără milă de bande conduse de romi. Fiecare copil poate câștiga 100.000 de lire sterline în 12 luni, ca parte a unui circuit de contrabandă de 24 de milioane de lire sterline pe an, în timp ce identitatea și documentele false ale copiilor sunt folosite pentru a înșela cu milioane de euro plătitorii de impozite din Regatul Unit.

Sursa foto: The Sun

În 2010, a existat o speranță că s-au încheiat chinurile la care erau supuși copiii, atunci când o operațiune comună majoră, la care au participat 300 de ofițeri din Marea Britanie, România și Europol, a reținut 26 de capi ai acestei rețele, amintește The Sun.

Membrii bandei, care, potrivit rapoartelor, aveau porecle cum ar fi „milionarul”, „aghiotantul”, „regele țiganilor” și „generalul”, au fost reținuți și le-au fost confiscate bunurile, inclusiv șase case și 13 mașini scumpe și, pentru un timp, se părea că activitățile lor urmau să ia sfârșit. Cu toate acestea, săptămâna trecută, cazul împotriva lor a fost închis în liniște, printre șoapte de corupție și de intimidare – și 181 de copii traficați sunt în continuare dispăruți, mai scrie cotidianul.

Bernie Gravett, poliţistul englez care a condus ancheta din Marea Britanie şi România, între timp pensionat, a declarat pentru Sun Online că este „devastat” de această mișcare, spunând că echipa lui a avut „dovezi solide”.

Pe 12 februarie, Tribunalul Harghita i-a achitat pe toți cei 25 de inculpați din dosarul Țăndărei ori instanța a constatat că s-au prescris faptele după 9 ani de procese și după ce a schimbat încadrările juridice. Decizia nu este definitivă, deși dosarul a fost trimis în judecată încă din iulie 2010. Numai la Tribunalul Harghita, procesul s-a judecat din 2013 și au fost 53 de termene.

Sursa foto: The Sun

Mai multe ONG-uri au sesizat Comisia Europeană, Parlamentele European şi Britanic, alte organisme internaţionale. „Când Justiţia pentru cei vulnerabili moare, societatea civilă trebuie să susţină instituţiile judiciare democratice” se intitulează sesizarea ONG-urilor, care condamnă tergiversarea cazului şi solicită ca procurorii DIICOT să facă apel.

Şeful DIICOT, Felix Bănilă, a declarat miercuri, 20 februarie, că procurorii săi au făcut apel la decizia Tribunalului Harghita de a-i achita pe romii din dosarul Ţăndărei sau de a constata încetarea procesului penal prin prescrierea unor fapte.

A fost primul caz de trafic de minori investigat de poliţiştii români şi englezi. Cazul priveşte traficarea a 181 de copii romi în Marea Britanie, unde erau folosiţi la cerşetorie şi furturi.

În Anglia, 120 de traficanţi au fost prinşi şi băgați la închisoare. La noi, cei 25 de romi arestaţi şi puşi sub acuzare în 2010 au fost eliberaţi după câteva luni și acum, după 9 ani de procese, au fost achitați sau instanța a constatat că s-au prescris faptele după ce le-a schimbat încadrările juridice în fapte mai ușoare.

„E bătăie de joc. Sunt întristat şi şocat să aud că a fost abandonat cazul împotriva a 25 de membri ai reţelei de crimă organizată din Ţăndărei şi că zace în cenuşa Justiţiei penale din România. Justiţia penală din România a eşuat astăzi. A abandonat victimele, poliţiştii care au lucrat din greu la caz. Şi este un alt fapt care expune România criticilor privind corupţia şi lipsa de respect pentru domnia legii. Repet este o zi tristă pentru Justiţie în România”, a declarat pentru G4media Bernie Gravett, poliţistul englez care a condus ancheta din UK şi România, între timp pensionat.

Sursa: The Sun

—————–
Londonezul este un proiect jurnalistic inițiat de câțiva ziariști români stabiliți în UK. Scopul nostru este să informăm și să ajutăm românii din această țară prin știri, anchete și reportaje profesioniste. Dacă vrei să fii informat dă un like paginii noastre de facebook https://www.facebook.com/Londonezul.co.uk/ pentru a putea fi înștiințat de fiecare dată când apare un material nou!

#Stiri #Romani #In #UK #Diaspora #RomaniInUK #Brexit #Studenti #Romani #Marea #Britanie #Irlanda de Nord #Stiri #Romani #Diaspora #Salarii #Marea #Britanie #Brexit #Țăndărei #Tigani Romani in UK
#trafic de minori in UK

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X