Orașul Oradea, premiat cu trofeul „Mărul de Aur” (Comunicat de presa)

Comunicat de presă

   

Orașul Oradea, premiat cu trofeul „Mărul de Aur”

 

FIJET a acordat trofeul “Mărul de Aur” oraşului Oradea, în cursul unei ceremonii organizate în cetatea medievală. În Sala cu grifoni, animale înaripate din mitologie greacă, președintele Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism, Tijani Haddad, a oferit trofeul directorului executiv al Asociației pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune, Mihai Jurca. La această ceremonie au participat membri FIJET din Bulgaria, Croația, Franța, Italia, Serbia, Tunisia și România.

 

Oferind acest trofeu, președintele FIJET, Tijani Haddad, a declarat: „Am venit aici pentru că asociația dvs. națională, FIJET România, a propus acest oraș, Oradea, pentru Mărul de Aur, cel mai important premiu pe care îl conferă organizația noastră. Aș dori să le mulțumesc membrilor asociației române pentru că sunt aici împreună cu noi și, în special, președintelui FIJET România. Nu numai pentru propunerea făcută, dar se pare că Stefan Baciu iubește de asemenea foarte mult acest oraș. Primul meu contact cu Oradea în această dimineață a fost extrem de pozitiv, pentru că am văzut acest oraș verde, curat, cu oameni zâmbitori, ospitalieri, precum şi mărturii ale unei mari moşteniri culturale. Multe astfel de obiective puse în evidenţă și multe atracții turistice au făcut din acest oraș, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai importante destinații turistice din țară. O destinaţie turistică, turismul în general, are un mesaj cultural, un mesaj religios, transmite un mesaj de prietenie, un mesaj de pace și, de aceea, promovăm turismul prin organizaţia noastră. În acest an, FIJET sărbătorește 65 de ani de existență. Am început cu numai 3 țări care au fondat FIJET, iar acum suntem prezenți în întreaga lume pentru că scopul nostru este de a promova turismul din fiecare ţară peste tot în lume. Un alt lucru foarte important care a reuşit să-mi atragă atenția în ceea ce privește Oradea este cel legat de ceea ce noi numim turism durabil. Se pare că aici toți participă la consolidarea turismului durabil.

 

Principalul motiv pentru care Oradea a fost propusă pentru a se alătura galeriei de destinaţii din întreaga lume, premiate cu Mărul de Aur este atractivitatea sa turistică în creştere. Sunt remarcabile clădirile din stilul arhitectural Art Nouveau Secession, motiv pentru care este supranumită şi „Capitala Art Nouveau”. Cea mai reprezentativă clădire în stil Art Nouveau este Palatul Vulturul Negru, aflat în principală piaţă din Oradea, o clădire prin al cărei pasaj a trecut şi delegaţia FIJET în turul pietonal care a urmat ceremoniei de acordare a trofeului „Mărul de Aur”. Acest trofeu reprezintă o recompensă pentru intensa activitate a municipalităţii şi, totodată, o încurajare pentru continuarea restaurării şi conservării clădirilor de patrimoniu, de creare şi de promovare a unor evenimente culturale, turistice şi sportive care să pună în evidenţă tot ce are mai frumos Oradea.

 

Primind trofeul „Mărul de Aur”, directorul executiv al Asociației pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune, Mihai Jurca, s-a adresat asistenței: „Suntem cu adevărat onorați să primim acest premiu de la dumneavoastră și de la organizația FIJET. Este rezultatul multor ani de muncă, iar astăzi sunt norocosul care primeşte acest trofeu, persoana care reprezintă o mare echipă. În spatele tuturor acestor lucruri pe care le-ați menţionat sau pe care le-aţi şi văzut, avem oameni minunaţi care, în ultimii 10 ani, s-au străduit să dezvolte orașul. Municipalitatea are o prioritate majoră în dezvoltarea turismului, iar aceasta înseamnă nu doar investiţii în turism, ci și susținerea sectorului economic al orașului. Luăm acest premiu ca un semn de responsabilitate și sper că veți reveni în cinci ani și veți găsi tot mai multe lucruri interesante din punct de vedere turistic. Vă mulțumesc foarte mult şi ne onorează faptul că sunteţi aici!

 

An de an, Oradea devine una dintre cele mai atractive destinații turistice din România. Împreună cu dezvoltarea stațiunii Baile Felix, situată foarte aproape de Oradea, cea mai tânără destinaţie premiată cu trofeul „Mărul de Aur” poate deveni un pol al turismului din România.

 

 

Cu prietenie,
 
Traian Badulescu
 
Managing Partner
Innovation Travel
 
FIJET Romania Vicepresident
 

—————–
Londonezul.co.uk este un proiect jurnalistic inițiat de câțiva ziariști români stabiliți în UK. Scopul nostru este să informăm și să ajutăm românii din această țară prin știri, anchete și reportaje profesioniste. Dacă vrei să fii informat dă un like paginii noastre de facebookhttps://www.facebook.com/Londonezul.co.uk/ pentru a putea fi înștiințat de fiecare dată când apare un material nou!

Stiri romani in UK Diaspora Brexit Studenti Romani in Marea Britanie Irlanda de Nord Stiri Romani

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X