Boris johnson acuză manifestațiile împotriva rasismului

Premierul britanic Boris Johnson acuză manifestaţiile împotriva rasismului, care s-au multiplicat în ultimele zile în Regatul Unit, de faptul că au fost ”luate ostatice de către extremişti” şi îndeamnă ”să nu se cenzureze trecutul”, în urma scoaterii de pe soclu şi distrugeri a unor statului ale unor figuri ale colonialismului.

”În mod clar, manifestaţiile au fost luate, din păcate, ostatice de către extremişti care au ca obiectiv violenţele”, a denunţat pe Twitter Johnson. El a denunţat totodată ”atacuri intolerabile şi abominabile împotriva poliţiei”.

Primarul Londrei Sadiq Khan şi-a exprimat tot vineri îngrijorarea faţă de eventuale violenţe şi distrugeri în cursul unor manifestaţii prevăzute în weekend de către organizaţii care luptă împotriva rasismului şi ale extremei drepte. Aceste temeri cu condus la punerea în aplicare a unor măsuri de protejare a unor monumente – inclusiv a statuii fostului premier Winston Churchill.

În centrul Londrei, statuia fostului premier britanic Winston Churchil şi Cenotaful din Whitehall au fost închise vineri în cuşti de protecţie, înainte de trei zile prevăzute de manifestaţii.

Statuia lui Churchill, la Parlament, a fost vandalizată în weekendul trecut cu inscripţia ”era un rasist”, adăugată numelui celebrului lider conservator.

Atât Guvernul conservator al lui Johnson, cât şi Primăria Londrei au îndemnat populaţia ”să rămână acasă”.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X