Cea dea 94-a aniversare a reginei Elisabeta a II-a a fost marcată sâmbătă printr-o versiune redusă a ceremonialului militar tradiţional „Trooping the Colour” (defilarea drapelului) la castelul regal Windsor, nu în centrul Londrei, cu mii de oameni în public, ca de obicei.
Gărzile Galeze, în ţinuta de paradă au defilat şi au prezentat onorul păstrând tot timpul o distanţă de doi metri între soldaţi, conform normelor de evitare a contaminării cu coronavirus.
Regina şi soţul ei, prinţul Philip, duce de Edinburgh, care a împlinit miercuri 99 de ani, sunt izolaţi la castelul Windsor din martie, deoarece vârsta înaintată îi încadrează în categoria cea mai vulnerabilă la COVID-19, epidemia în urma căreia au decedat până acum peste 41.000 de britanici. Prinţul nu a asistat la parada de sâmbătă, transmisă în direct de BBC.
Data reală de naştere a reginei este 21 aprilie, dar este aniversată oficial, conform tradiţiei, în a doua sâmbătă din iunie. Ceremonia nu a mai avut loc la Windsor din 1895, când a fost onorată regina Victoria, stră-străbunica actualei suverane.
Ceremonialul Trooping the Colour datează din secolul al 18-lea şi are loc de obicei pe terenul de paradă al Gărzilor Călare din apropierea palatului Buckingham, reşedinţa londoneză a reginei. Denumirea se referă la transmiterea drapelului regimentului şi purtarea lui prin rândurile soldaţilor.