Aglomerație în punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, luni dimineaţă, după ce au intrat în vigoare măsurile de relaxare. Pe sensul de intrare în ţară timpul de așteptare este de aproximativ 3 ore.
La Nădlac 2, de pe autostrada Nădlac-Arad, se așteptă în acest moment 3 ore pentru intrarea în România, la Nădlac 1 – 40 de minute, iar la Borș – în Bihor, 50 de minute. În celelalte puncte se așteaptă cel mult 20 de minute.
La Nădlac 1 și 2 sunt deschise în total 22 de căi de intrare în țară, iar la Borș 7.
Poliția de Frontieră a anunțat, luni, dimineață că pe fondul măsurilor de relaxare care au intrat în vigoare începând de azi, 15.06.2020, ora 00.00, privind exceptarea de la măsura de carantinare/izolare la locuinţă a persoanelor care sosesc din ţările stabilite pe baza analizei efectuate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, aprobate prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria) se înregistrează valori de trafic crescute la graniţa cu Ungaria, în principal prin P.T.F. Nădlac I şi Nădlac II – Autostradă.
De exemplu, numai în primele 8 ore de la ridicarea restricţiilor, prin cele două puncte de frontieră au efectuat formalităţile de frontieră pentru a intra în ţară aproximativ 4.500 de persoane.
În prezent, la Nădlac I sunt deschise la intrarea în ţară 6 artere de control, iar la Nădlac II – Autostradă 10 benzi (6 pentru turisme, 2 pentru autocare şi 2 pentru camioane), fiind folosită la maxim capacitatea permisă de infrastructura celor două puncte de trecere. În plus, pentru efectuarea formalităţilor cu celeritate, poliţiştii de frontieră folosesc 20 de staţii mobile.
Reamintim că la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei (8 în regim internaţional pentru persoane, turisme şi camioane şi 3 pentru lucrătorii transfrontalieri), sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
Revenim cu precizarea că formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele completează o declaraţie pe proprie răspundere, iar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică efectuează triajul epidemiologic.
În contextul măsurilor de relaxare, venim cu precizarea că pentru persoanele care vin în România din ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare, dar care, înaintea plecării din ţara respectivă, nu au stat cel puţin 14 zile pe teritoriul acesteia intră în carantină/izolare la locuinţa/ locaţia declarată, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa www.politiadefrontiera.ro/traficonline