A murit Ian Holm, interpretul lui Bilbo Baggins din Stăpânul Inelelor

Agentul lui Ian Holm a confirmat vestea pentru cei de la The Guardian. „Cu mare tristețe, anunțăm că actorul Sir Ian Holm a murit în această dimineață la vârsta de 88 de ani. A murit liniștit în spital, vegheat de familia și îngrijitoul lui”, se arată în comunicatul în care se precizează că actorul suferea de o afecțiune provoată de Parkinson. „A fost încântător, amabil și talentat și îi vom simți lipsa”.

Ian Holm s-a născut în 1931, în Essec. S-a îndrăgostit e actorie și s-a mutat la Londra pentru a urma studii în acest domeniu. Ian Holm a câştigat un trofeu Bafta şi a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din „Chariots of Fire”, în 1981. A jucat teatru până în 1976, la care a revenit în 1997, în „Regele Lear”, montat de Richard Eyre la Teatrul Naţional din Londra. În 1998 a primit însemnele de Cavaler pentru contribuţia adusă teatrului.

După ce a abandonat teatrul, s-a îndreptat către o carieră pe marile ecrane. A jucat în câteva filme britanice, precum „The Bofors Gun”, „Oh! What a Lovely War” şi „Young Winston”. Odată cu distribuirea în rolul androidului Ash din „Alien” al lui Ridley Scott, a devenit cunoscut la nivel internaţional. Acestui rol i-a urmat Sam Mussabini, antrenorul din „Chariots of Fire”.

Ian Holm a fost Napoleon în „Time Bandits” al lui Terry Gilliam, Lewis Carroll în „Dreamchild”, şi părintele Cornelius în „The Fifth Element” al lui Luc Besson, dar şi Polonius în „Hamlet” al lui Franco Zeffirelli. A fost ales să joace rolul Bilbo în două dintre cele trei lungmetraje „The Lord of the Rings”, regizate de Peter Jackson, dar şi în două dintre filmele „Hobbit”.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X