Guverne europene colaborează cu Statele Unite în vederea reformării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS)

Regatul Unit, Germania, Franţa şi Italia au început negocieri la nivel tehnic cu America, dezvăluie un oficial de rang înalt în domeniul sănătăţii dintr-o ţară membră, pentru Reuters, sub protecţia anonimatului, potrivit news.ro

Obiectivul acestor negocieri este garantarea independenţei OMS, în urma acuzaţiilor preşedintelui Donald Trump potrivit cărora OMS s-a arătat prea apropiată faţă de China în reacţia faţă de apariţia noului coronavirus, la începutul anului, potrivit oficialului citat.

”Discutăm mijloace de protecţie a mecanismului de gestionare a urgenţei al OMS de influenţa vreunei ţări”, rezulă această sursă.

Între pistele în discuţie ale acestei reforme se a află o schimbare a sistemului de finanţare a OMS, în vederea garantării viabilităţii pe termen lung.

OMS funcţionează în prezent în baza unui buget pe doi ani, ”ceea ce poate dăuna independenţei sale”, în cazul în care este nevoită să adune fonduri de la donatori în toiul unei crize sanitare, declară oficialul de rang înalt.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat la 29 mai că pune capăt relaţiei Statelor Unite cu OMS, apreciind că instituţia a devenit marioneta Chinei.

Europenii voiau anterior, înainte de orice altceva, o evaluare a gestionării de către OMS a crizei covid-19 şi apoi să discute despre eventuale reforme.

Însă miniştrii europeni ai Sănătăţii au stabilit într-o reuniune, săptămâna trecută, că UE vrea să adopte o linie mai dură în vederea unor reforme şi să încerce să aibă, în viitor, o influenţă mai mare în cadrul OMS.

”UE şi statele sale membre trebuie să joace un rol mai important la nivel global”, au insistat miniştrii german şi francez ai Sănătăţii.

Uniunea, şi statele europene au contribuit la bugetul în valoare de 5,6 miliarde de dolari (cinci miliarde de euro) al OMS aferent perioadei 2018-2019 cu 11%, Statele Unite cu 15%, iar China cu 0,2%.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X