Trei oameni au murit şi alţi trei au suferit răni grave după ce au fost înjunghiaţi, sâmbătă, într-un parc din Reading. Polițiștii au investigat incidentul, iar un bărbat a fost arestat la faţa locului sub suspiciunea de omor.
Poliţiştii britanici cercetează modul în care s-a produs atacul sângeros din parcul Reading.
Atacul s-a produs sâmbătă în jurul orei 19.00, într-un parc din oraşul Reading. Un martor ocular a povestit cum un bărbat s-a apropiat de un grup de aproximativ 10 persoane şi a început să înjunghie la întâmplare.
Loviturile de cuţit au fost îndreptate către zona gâtului şi sub braţe. Trei persoane au murit și alte trei au fost rănite grav.
Un individ de 25 de ani originar din localitate a fost arestat la locul incidentului pentru crimă şi plasat în arest, potrivit poliţiei din Thames Valley. Atacul s-a soldat, de asemenea, cu trei răniţi grav. Poliţia şi echipele de prim-ajutor au intervenit după ce au primit apeluri semnalându-le că mai multe persoane au fost înjunghiate la Forbury Gardens, în jurul orei locale 18.00, în centrul acestui oraş cu 200.000 de locuitori situat la circa 60 de kilometri de Londra.
″În momentul de faţă, faptele nu sunt considerate de natură teroristă”, cu toate acestea, anchetatorii “au mintea deschisă în ce priveşte motivaţia lui” şi lucrează cu întăriri din partea poliţiei antiteroriste, a declarat într-un comunicat comisarul-şef Ian Hunter.
Premierul britanic, Boris Johnson, a adresat “gândurile sale tuturor celor care au fost afectaţi de evenimentele îngrozitoare de la Reading”, într-un mesaj pe Twitter mulţumind serviciilor de urgenţă.
La rândul ei, ministrul britanic de interne, Priti Patel, şi-a exprimat tot pe Twitter “profunda îngrijorare”.
Faptele s-au produs în vecinătatea unui loc unde mai devreme se desfăşurase o manifestaţie a mişcării antirasiste Black lives matter, dar organizatorii ca şi poliţia sunt de părere că nu există nicio legătură. Faptele s-au produs la trei ore după încheierea evenimentului, potrivit poliţiei locale.