Trei români au spart în Marea Britanie 34 de case în doar trei luni

Trei hoți români au spart case și au furat bunuri în valoare de peste 220.000 de euro în Marea Britanie. Ei au luat chiar și pușculița unui copil.

Românii, cu vârste de 23, 26 și 38 de ani, au comis jafurile în regiunea West Midlands, între 15 nioiembrie și 3 februarie, dar abia acum și-au primit pedepsele. 

Polițiștii au povestit că aceștiau au comis jafuri chiar și în mijlocul zilei cu proprietarii în casă. Ei forțau ușile sau spărgeau geamurile.

Au furat bijuterii, medalii din al doilea război mondial și chiar pușculița unui copil. Polițiștii i-au denumit ”hoți de sezon”, pentru că acționau iarna, pentru ca vara să revină în România.

Au fost prinși după ce unul dintre ei s-a tăiat în timp ce spărgea geamul unei locuințe. Poliția a folosit picătura de sânge găsită și l-a identificat după analiza ADN.

Printre victimele preferate ale celor trei hoţi erau familiile asiatice, deoarece aveau bijuterii scumpe şi bătrânele ale căror soţi erau plecaţi sau în spital, bolnavi.

Cei trei români au fost condamnați la închisoare între 4 și 7 ani pentru jaf. Aceştia au fost închişi pe 18 iunie 2020. Poliţiştii au reuşit să facă legătura dintre o grupare de hoţi români închisă în noiembrie 2019 şi cei trei hoţi.

Gruparea de hoţi care au spart 400 de case din Marea Britanie este formară din doi bărbați cu vârste cuprinse între 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare pentru jaf și două tinere în vârstă de 28 de ani, de asemenea condamnate la închisoare pentru jaf.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X