Prințul William, Ducele de Cambridge, al doilea în ordinea succesiunii la tronului britanic, a sărbătorit în cadru privat duminică, împlinirea vârstei de 38 de ani.
Kensington Palace a postat pe Twitter o nouă fotografie a lui William cu cei trei copii ai săi: prinţul George, de 6 ani, prinţesa Charlotte, de 5 ani, şi prinţul Louis, de 2 ani. Se precizează că fotografia a fost făcută la începutul acestei luni de soţia lui William, Kate, ducesa de Cambridge, în vârstă de 38 de ani.
„Îi doresc o zi de naştere foarte fericită ducelui de Cambridge astăzi!”, a scris Charles, folosind un alt titlu oficial al lui William. Charles a postat, duminică, pe contul de Twitter al reședinței sale, Clarence House, o fotografie, făcută de Kate, Ducesa de Cambridge, în care William îi cuprinde umerii cu brațul.
Cu ocazia aniversării a vârstei de 38 de ani a prințului William a reacționat și Palatul Buckingham, care i-a urat acestuia, pe Twitter, o aniversare fericită, mesajul fiind însoțită de o fotografie realizată tot de Kate.
William a servit în forţele armate britanice timp de şapte ani şi jumătate, pe când avea 20 de ani, antrenându-se ca pilot de elicopter.
În ultimii ani, şi-a crescut vizibilitatea în calitate de susţinător al sănătăţii mintale, persoanelor fără adăpost, conservării naturii şi altor organizaţii de caritate.
Spre deosebire de regina Elisabeta a II-a, William nu are sărbătoriri oficiale. 21 iunie este în zodia Rac, ceea ce presupune a fi un om bun familist şi un tip de om sociabil.
Potrivit revistei „Hello”, prinţul William va prelua în acest an o parte mai mare din activitatea reginei. Când acesta va deveni într-o zi rege al Regatului Unit al Marii Britanii, Kate Middleton va fi regină consoartă.