Noi măsuri de relaxare vor fi anunțate în jurul datei de 1 iulie, în România

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că nu exclude o carantinare locală, pe zone, dacă numărul cazurilor de infectare cu coronavirus vor crește foarte mult în anumite județe. Totodată ministrul a anunțat marți, într-o conferință de presă că noi măsuri de relaxare vor fi discutate și anunțate în jurul datei de 1 iulie.

Nelu Tătaru a afirmat că în acest moment, nu este luată în considerare o carantinare a judeţelor, iar acolo unde există focare acestea sunt identificate, izolate, iar pacienţii pozitivi sunt internaţi. El a precizat că dacă va exista o transmitere comunitară accentuată într-o localitate sau într-un cartier, atunci autorităţile se vor gândi şi la posibilitatea unei carantinări, menţionând că nu este cazul în acest moment. „În acest moment nu luăm în considerare o carantinare a judeţelor, fiecare caz este evaluat particular, fiecare direcţie de sănătate publică evaluează prin anchete epidemiologice atât cazul confirmat, cât şi contacţii direcţi. Acolo unde există focare, aceste focare sunt identificate, sunt izolate, sunt internaţi cei care sunt pozitivi”, a asigurat ministrul Sănătății.

„În condiţiile în care vor exista într-adevăr o transmitere comunitară accentuată într-o localitate, într-un cartier, ne gândim şi la posibilitatea unei carantinări. Nu este cazul în acest moment”, a precizat ministrul Sănătăţii.

„În măsura în care vom avea o evoluţie normală, la fel cum previzionăm cu o creştere uşoară a numărului de cazuri, mergând spre cea de-a doua săptămână cu o scădere a numărului de cazuri, ne gândim ca după 1 iulie să avem şi celelalte măsuri de relaxare. Nu putem vorbi despre aceste măsuri de relaxare decât în apropierea datei de 1 iulie, când vom face şi evaluarea săptămânală şi la cele 14 zile a ultimelor măsuri de relaxare pe care le-am acordat. Orice măsură de relaxare are şi o asumare a creşterii numărului de cazuri. Această creştere trebuie să fie una progresivă uşoară de la o zi la alta, nu o creştere exponenţială. În măsura în care urmărim fiecare caz în parte, urmărim fiecare focar, anchetă epidemiologică, putem gestiona şi locaţia sau focarul care este în constituire. În măsura în care nu avem o creştere exponenţială, putem controla atât medical, cât şi epidemiologic această evoluţie şi putem gestiona. (…) Nu suntem în acest moment în acea situaţie în care să gândim că la 1 iulie toate sunt închise şi nu vor mai fi măsuri de relaxare”, a arătat ministrul.

Nelu Tătaru a răspuns întrebărilor jurnaliștilor într-o conferință de presă după ce a participat la prezentarea moțiunii simple depuse de deputații social-democrați împotriva sa.

Moţiunea intitulată „Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre”, inițiată de PSD, urmează să fie votată miercuri. Textul moţiunii a fost prezentat marți în plen de deputatul PSD Georgeta Holban. Deputaţii PSD solicită demisia ministrului Sănătăţii motivând că „se ocupă de tunuri, vânzări de mască fără bon, numiri controversate în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi”. Tătaru a respins acuzațiile și  a afirmat că personalul medical e ținta unor atacuri concertate care îl destabilizează, în condițiile în care social-democrații au lăsat în urmă un management dezastruos.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X