Numărul românilor infectați cu coronavirus a ajuns la 24.505

În România s-au înregistrat, în ultimele 24 de ore, 16 decese şi 214 cazuri noi de coronavirus. Bilanţul actual este de 24.505 cazuri. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.187 au fost declarate vindecate și externate.

Până astăzi, 1.539 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 22.06.2020 (10:00) – 23.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (9 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Dâmbovița, Galați, Iași, București, Mureș, Suceava și Vrancea.

Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 2 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 deces la o persoană de peste 80 de ani.

15 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 214 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 200 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.241 de persoane. Alte 70.768 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 639.322 de teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.601  cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 107 în Franța, 883 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 115 cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 7 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 31 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X