Premierul britanic Boris Johnson a anunţat marţi o etapă majoră de relaxare a măsurilor restrictive în Anglia începând cu 4 iulie, când se vor redeschide barurile , restaurantele, hotelurile, muzeele şi saloanele de coafură, lăsând să se întrevadă o aparentă revenire la normalitate în această vară.
Cele patru naţiuni ale Regatului Unit (Scoţia, Ţara Galilor, Anglia şi Irlanda de Nord) au fost supuse regimului de izolare de la sfârşitul lunii martie, dar fiecare urmează propria foaie de parcurs în materie de relaxare a restricţiilor. Măsurile anunţate de premier se aplică doar pentru Anglia, celelalte regiuni adoptând calendare diferite în funcţie de competenţele lor. Foarte afectată, Scoţia urmează o abordare mai prudentă, scrie presa internațională.
Pentru a permite repornirea acestor sectoare pe perioada estivală, şeful guvernului britanic – care s-a exprimat în Parlament – a precizat că distanţa recomandată între două persoane va fi redusă la un metru faţă de doi metri în prezent, o problemă controversată care se dezbate de săptămâni întregi.
Printre activităţile comerciale care se vor redeschide figurează saloanele de coafură şi barurile, dar şi lăcaşurile de cult. „O tunsoare este aşteptată aproape cu tot atâta nerăbdare ca o halbă de bere, mai ales de mine” a declarat liderul conservator, cunoscut pentru părul său blond ciufulit.
Începând din 4 iulie, membrii a două gospodării diferite se pot întâlni în spaţii închise. Acum o pot face doar în parcuri sau grădini private.
Muzeele, galeriile, locurile de joacă, bibliotecile şi centrele comunitare se vor redeschide în iulie. Cu toate acestea, cluburile de noapte, sălile de sport, piscinele şi spa-urile rămân închise, la fel şi teatrele. „Vom lucra cu industria artelor asupra recomandărilor specifice pentru a permite corurilor, orchestrelor şi teatrelor să-şi reia spectacolele cât mai curând posibil” a adăugat Johnson.
Subliniind că „virusul nu a dispărut” el le-a cerut compatrioţilor săi „să rămână vigilenţi”.
Marea Britanie înregistrează unul dintre cele mai grave bilanţuri de decese din lume din cauza COVID-19, dar numărul cazurilor a scăzut constant în ultimele săptămâni. Luni, oficialii din domeniul sănătăţii au raportat 15 noi decese, cea mai mică creştere de la jumătatea lunii martie.